Ernst&Young – noi concepte şi rebranding
Strategia EY pentru anii ce urmează, până în 2020, include o serie de obiective concrete:
- servicii profesionale oferite clienţilor din 140 de ţări, pentru creşterea afacerilor acestora şi îmbunătăţirea performanţei lor, contribuind astfel la creşterea nivelului de trai şi a oportunităţilor din economiile locale,
- sprijinirea antreprenorilor pentru a intra pe piaţă cu produsele şi ideile lor, prin programul global “Entrepreneur Of The Year” şi servicii dedicate antreprenorilor,
- dezvoltarea unei noi generaţii de lideri, care să evolueze apoi în roluri-cheie la nivel de companii, instituţii publice sau academice, Informaţii transparente şi prompte, care să conducă la creşterea gradului de încredere în pieţele de capital din întreaga lume şi a eficienţei acestora
- programe de responsabilitate socială pentru susţinerea dezvoltării comunităţilor unde EY este prezent.
În România, rebranding-ul este însoţit de mutarea în noul sediu din Bucharest Tower Center, unde compania va ocupa cele 5 dintre etajele superioare ale clădirii, între etajele 17 şi 22. Noul sediu a fost special amenajat pentru a face posibilă implementarea unui concept inovativ de lucru şi folosire a spaţiului, care stimulează colaborarea, flexibilitatea şi folosirea responsabilă a resurselor.
Conceptul, numit «Workplace of the Future», va fi implementat gradual de EY în întreaga lume – în prezent, acesta este operaţional în S.U.A. şi în câteva pieţe majore din lume. România este prima ţară din Europa Centrală şi de Sud-Est unde compania aplică acest nou mod de a utiliza spaţiul de lucru.
Politicile interne şi instrumentele logistice ale companiei au fost redefinite pentru a înlocui arhivele şi materialele fizice cu cele virtuale, optimizând astfel utilizarea spaţiului fizic. Toate aceste măsuri vor contribui la creşterea performanţei echipelor, dar şi cea la nivel individual. Sunt schimbări fundamentale în modul de lucru, care vin să răspundă stilului cu totul diferit în care comunicăm şi schimbăm informaţii astăzi.
„Pentru că tehnologia se schimbă foarte rapid, iar aşteptările angajaţilor evoluează, am redefinit modul şi locul în care lucrăm. Astfel, trecem la un alt nivel al colaborării bazate pe sharing şi adaptabilitate. Adoptând acest concept răspundem nevoilor clienţilor noştri de flexibilitate şi promptitudine, ca şi nevoii angajaţilor de a lucra într-un mediu de lucru cât mai prietenos şi deschis. Ţările care au implementat deja acest concept au înregistrat o creştere a satisfacţiei clienţilor, a colaborării, a performanţei, dar şi a implicării şi bunăstării angajaţilor”, concluzionează Bogdan Ion (foto).