E.On Gaz concediaza aproape 230 de angajati
Compania E.On Gaz va concedia, incepand cu luna septembrie, 233 de persoane angajate la filialele din toata tara.
Potrivit directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Mures, Reghina Farcas, compania are in prezent 4.053 de angajati, din care va concedia 233 de la nivelul sucursalelor din toata tara, persoanele care vor fi disponibilizate provenind dintre cele care presteaza activitati de distributie si servicii.
„S-au anuntat disponibilizari colective la E.On Gaz, din cele 4.053 de persoane vor fi disponibilizate 233 de persoane pe tara, iar in judetul Mures urmeaza sa fie disponibilizate 32. Vor fi disponibilizate din domeniul serviciilor 71 de persoane, iar de la distributie 162, incepand cu luna septembrie”, a declarat Farcas pentru Mediafax.