Dreptul la informare al pacientilor
Considerata multa vreme o arta, medicina si-a dobandit, nu fara sa genereze multiple controverse, statutul de stiinta. Acest statut este in primul rand rezultatul largirii paletei si metodelor de studiu, a mijloacelor tehnice, a interrelatiei cu celelalte domenii de cercetare: biologia, biochimia, biofizica, informatica – pentru a numi doar cateva dintre ele. De la observatia empirica, la cea statistica a fost un pas urias. De la prelucrarea statistica a datelor de observatie clinica, la studiile experimentale sau clinice de azi, a fost un alt pas important. E foarte probabil ca utilizarea din ce in ce mai larga a informaticii sa modifice inca o data abordarea stiintifica in medicina. Toate aceste schimbari au dus la o modificare fundamentala de mentalitate a medicilor. Valoarea faptului unic de observatie clinica a dobandit o noua interpretare prin prisma a ceea ce a aparut si a influentat covarsitor medicina secolului trecut: conceptul de medicina bazata pe dovezi (termenul cel mai frecvent uzitat este cel anglo-saxon de evi- dence based medicine). Medicina bazata pe dovezi presupune utilizarea constienta, explicita si judicioasa a celor mai bune dovezi stiintifice in luarea deciziilor individuale privind ingrijirea pacientului. Era firesc ca aceasta noua abordare in practica medicala (nu a fost singurul factor favorizant) sa genereze multiple reglementari in toata lumea, in sfera drepturilor pacientilor.
Din aceasta perspectiva, paternalismul autoritar al medicului a devenit mai degraba unul de consiliere responsabila, in care decizia trebuie luata impreuna cu pacientul, beneficiarul de drept al deciziei. Sunt cateva aspecte asupra carora as dori sa ma opresc (pentru cei interesati de prevederile legale in extenso, va rog sa consultati Legea 46 din 21 ianuarie 2003).
Principiul fundamental de la care porneste legea este acela al asigurarii unui optim de ingrijiri medicale in conditiile concrete existente in contextul social respectiv, precum si al respectului nediscriminator al persoanei. Legea stabileste totodata ca pacientul are dreptul la informatie medicala: aceasta presupune o comunicare cat mai buna intre medic si pacient. Informatia pe care medicul – sau alte cadre din institutiile de ingrijire – este obligat sa o furnizeze priveste toate aspectele practicii: desfasurarea actului medical propriu-zis, a investigatiilor, a consecintelor fiecarei decizii medicale, a posibilitatilor de optiune pentru o investigatie sau alta, pentru un tratament sau altul, a riscurilor, a sanselor de reusita a unei interventii sau a unui tratament, a impactului asupra calitatii vietii. Intr-o lume in care un imperativ major este viteza, pare aproape imposibil de realizat. Si totusi, din ce in ce mai multi medici reusesc sa creeze aceasta relatie cu pacientii lor. Claritatea mesajului, adecvarea lui la universul de cunoastere al pacientului reprezinta abilitati pe care medicul secolului XXI trebuie sa le dobandeasca in plus fata de competentele profesionale din ce in ce mai complexe. Relatia de informare trebuie intr-adevar sa devina bilaterala: pacientul are inclusiv "dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat in cazul in care informatiile i-ar putea cauza suferinta".
Strans legat de transmiterea informatiei medicale este obtinerea consimtamantului informat. Acesta nu este obligatoriu in situatii de urgenta, in care este pusa in pericol viata pacientului. In toate celelalte situatii, pacientul trebuie sa isi dea acordul asupra efectuarii interventiilor medicale, iar personalul medical este obligat sa explice consecintele refuzului sau opririi actelor medicale.
O relatie de incredere intre medic si pacient, un schimb permanent de informatii, un suport in alegerea unui mod de viata sanatos, sunt premize pentru imbunatatirea comunicarii si pentru gasirea unor solutii cat mai eficiente pentru mentinerea starii de sanatate. Pacientii sunt invitati, cum este si firesc, sa participe la deciziile care le afecteaza major calitatea vietii, asa cum sunt toate deciziile medicale. Medicina bazata pe dovezi si respectarea dreptului la informare si alegere a pacientilor pot spori valoarea serviciului medical.