Dezvoltarea segmentului industrial

Astfel, in anul
2006, valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania a inregistrat
valoarea de aproximativ 9 miliarde de euro, in crestere cu circa 75% fata de
aceeasi perioada a anului precedent (in jur de 5 miliarde de euro). In
decembrie 2006, investitiile directe cu impact semnificativ in economie au fost
de 210 milioane dolari, din care: investitii tip greenfield – 39,5 milioane
dolari si tip brownfield – 169 de milioane dolari. Domeniile majoritare in care
au fost efectuate aceste investitii sunt telecomunicatiile (22%), serviciile
(12%) si comertul (aproximativ 11%).

In mod
particular, investitiile in industrie au avut urmatoarea structura: industria
constructoare de masini – 10%, industria lemnului – 10%, industria energetica –
8%, constructii si materiale de constructii – 6%, industria electonica si
electrocasnica – 4%, industria metalurgica – 4%. Geografic, aceste investitii
au fost efectuate astfel: Regiunea de dezvoltare Bucuresti – Ilfov –
aproximativ 44% din valoarea totala a investitiilor straine, Regiunea de
Dezvoltare Centru (judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) –
aproximativ 45% din valoarea totala a investitiilor straine, Regiunea de
Dezvoltare Sud – Muntenia (judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu) –
aproximativ 10% din valoarea totala a investitiilor straine.

Sintetizand, anul
trecut investitiile straine au vizat prioritar industria si constructiile,
domenii care au crescut cu 7,1% (rezultat considerat cel mai bun din 2000 pana in
prezent) si respectiv cu 19,3%. Un studiu recent realizat de Ernst&Young
arata ca Romania a fost desemnata ca fiind cea mai atractiva destinatie pentru
investitii din Europa de Sud-Est, Centrala si de Vest, aflandu-se in mod
surprinzator chiar inaintea Poloniei si Republicii Cehe. Tot in cadrul acestui
studiu se mentioneaza ca este de asteptat ca in urmatorii trei ani pozitia tarii
noastre ca destinatie pentru investitii sa se imbunatateasca. Romania este
destinatia preferata pentru investitii datorita nivelului redus al impozitului
pe profit si costului relativ mic al fortei de munca sau a potentialului
ridicat de crestere a productivitatii.

Care este
impactul acestei realitati economice in piata fortei de munca? Putem afirma ca
asistam la urmatoarele fenomene: pe de o parte, se simte o nevoie acuta de forta
de munca inalt calificata, pe de alta parte, pentru a se asigura ca au forta de
munca necesara, cele mai multe companii au decis cresteri semnificative ale
salariilor cu scopul atragerii angajatilor cu inalta calificare. Cu
titlu de exemplu, va oferim in continuare informatii referitoare la nivelul
salariilor practicate in industria auto (segment care a inregistrat o
dezvoltare accelerata in ultimii ani). Astfel, un director de fabrica intre 3.000 si 4.500 de euro net pe luna, un
director de calitate intre 1.800 si 3.500 de euro net pe luna, un director
productie intre 1.800 si 3.500 de euro net luna, un director tehnic intre 1.500
si 3.500 de euro net pe luna, un inginer de proces intre 850 si 1.500 de euro
net pe luna. Aceste salarii pot fi semnificativ mai mari daca ne referim la
segmente industriale ce necesita specialisti de inalta pregatire profesionala.
Diferentele dintre minim si maxim pot veni din: dimensiunea operatiunilor
companiei, numarul de persoane/echipe implicate in activitatea coordonata de
aceste pozitii, competitia existenta in piata, specializarile necesare pentru
fiecare dintre pozitiile mentionate. Pentru viitor, un potential pericol in
acest sens il va reprezenta cresterea salariilor intr-un ritm care nu va tine
pasul cu cresterea productivitatii.

Criza actuala in forta de munca din sectorul
industrial este in mare parte determinata de „recalificarea" absolventilor de
studii superioare tehnice in perioada 1990 – 1998 in posturi altele decat cele
conforme pregatirii lor academice. Pe de alta parte, efectul pozitiv al acestei
nevoi din ce in ce mai mare de forta de munca inalt calificate este relansarea invatamantului
superior tehnic, atragerea in tara a specialistilor locati in diverse tari ale
lumii, implicarea companiilor multinationale in dezvoltarea fortei de munca
locale prin implicarea angajatilor in programe intensive de pregatire
profesionala sau „exportul" lor temporar in alte locatii din lume cu scopul
dezvoltarii lor profesionale si transferului eficient de know-how.