despreSpa.ro și InsideBloom lansează primul program de coaching la SPA din România
„Singura condiție pentru ca întâlnirile de coaching să îi fie de cel mai mare ajutor unei persoane este ca aceasta să vrea acest lucru: să își dorească realmente să își îndeplinească dorințele și să își realizeze obiectivele”, spune George Brăgădireanu. „Energia acestui vreau să obțin acest lucru… este cea mai mare din partea clientului atunci când se poate gândi realmente, concentrat asupra dorinței și obiectivului său, când poate simți cum ar fi să obțină ceea ce vrea și când poate prefigura deja acțiunile prin care va obține acel lucru”, explică inițiatorul programului Coaching la Spa.
Te poți gândi realmente concentrat asupra dorințelor tale între două ședințe și trei întâlniri cu clienții? Potț face acest lucru la începutul programului, când gândurile sunt mai degrabă îndreptate asupra agendei zilnice? Sau poate la sfârșitul programului de lucru, când ești obosit iar gândurile se îndreaptă mai ales către recuperarea timpului liber, cât a mai rămas?
Această îndreptare a atenției asupra sinelui cu toate dorințele și obiectivele lui (profesionale sau personale) se petrece mult mai des în perioade de acalmie, de repaos, de liniște exterioară – și implicit interioară. Iata de ce Coaching la Spa: pentru că acest cadru îți oferă mai multe șanse de introspecție, de îndreptare a atenției asupra sinelui tău interior doritor de mai mult, mai bine și mai frumos.