Deprecierea imobilizărilor necorporale: bulgărele rostogolit de la începutul recesiunii

Cel mai recent studiu realizat de Ernst & Young, Surveying IFRS – lessons learned from year-end reporting: current and future challenges, prezintă rezultatele analizei situaţiilor financiare a peste 50 de companii multinaţionale, din 10 sectoare diferite.

Deşi numărul de companii care recunosc o pierdere din depreciere a rămas relativ constant în 2010 (82%) şi 2011 (84%), valoarea deprecierii acestor active a crescut cu 82% în 2011 faţă de anul precedent. Aproximativ una din 10 companii participante la sondaj au înregistrat cheltuieli semnificative cu deprecierea, depăşind 5% din capitalurile proprii aferente anului 2011. Cu toate acestea, climatul volatil al pieţelor determină mulţi investitori, creditori, analişti şi autorităţi de reglementare să considere nivelul deprecierii recunoscute ca fiind mai mic decât cel aşteptat.

În ultimii ani, a existat o creştere continuă a cheltuielilor cu deprecierea fondului comercial, faţă de alte categorii, cum ar fi mijloacele fixe. Dacă în 2008, la debutul crizei financiare, fondul comercial şi alte imobilizări necorporale reprezentau 29% din totalul cheltuielilor cu deprecierea, procentajul lor a crescut la 51% în 2010 şi a ajuns până la 74% în 2011. Analiza sectoarelor de piaţă arată că cea mai pare parte a acestei deprecieri a fost identificată în telecomunicaţii (98%), tehnologie (94%), minerit (79%), construcţii şi imobiliare (66%) şi farmaceutice (62%).

Cum au abordat companiile problema în România?

România a acumulat o valoare semnificativă a fondului comercial şi a imobilizărilor necorporale în timpul creşterii economice din perioada 2003 – 2008, depăşind suma de 5 miliarde de Euro. În afara fondului comercial, cele mai importante imobilizări necorporale au fost mărcile înregistrate, relaţiile cu clienţii, licenţele şi contactele favorabile. Ca urmare a crizei economice, fondul comercial s-a depreciat cu aproximativ 2 miliarde de Euro, predominant în sectorul bancar şi în cel al telecomunicaţiilor.

„În tot acest timp, nu am observat alte deprecieri semnificative ale imobilizărilor necorporale în afara fondului comercial. Acest lucru poate fi explicat prin cheltuielile periodice cu deprecierea activelor cu o durată de viaţă definită, dar şi prin particularităţile testului de depreciere conform IFRS. Acesta cere deprecierea fondului comercial înaintea alocării pierderilor din deprecierea altor active”, a declarat Lars Wiechen, Director Executiv şi Lider al departamentului de Evaluare şi Modelare Financiară în cadrul Ernst & Young.

Companiile care continuă să înregistreze în situaţiile financiare valori importante aferente imobilizărilor necorporale par a fi reticente faţă de orice pierderi datorate deprecierii acestor active. În ultimii ani, am observat multe companii revizuind bugete şi planuri de afaceri, interpretând ipoteze într-un mod optimist, dar, în fapt, aceştia doar amână înregistrarea deprecierii, atât timp cât recuperarea acestor pierderi nu va avea loc. La un anumit moment, ipotezele foarte optimiste nu vor mai putea fi susţinute”.

Analizele de senzitivitate şi comunicarea lor către părţile interesate

Părţile interesate într-o companie utilizează la scară largă testele de depreciere pentru analiză şi comparaţiile din procesul de decizie. Analiza de senzitivitate ar trebui să fie un element critic, care să permită o mai bună înţelegere a efectelor pe care schimbările din mediul înconjurător le pot avea asupra business-ului, mai ales în perioade de volatilitate crescută a pieţei.

Potrivit studiului Ernst & Young, doar 40% din companiile care testează fondul comercial pentru depreciere au întocmit analize de senzitivitate, implicând modificarea unui singur factor pentru ipotezele lor de depreciere. Factorul cel mai utilizat a fost rata de actualizare, fiecare companie prezentând impactul unor schimbări rezonabile ale acestui factor. Acesta a fost urmat îndeaproape de rata de creştere, luată în calcul de 78% din companiile analizate, în timp ce restul companiilor au inclus în analiza de senzivitate costul operaţional (33%) sau alţi parametri de evaluare (17%).

Procesul de evaluare – o provocare ajunsă la scadenţă

Evaluarea companiilor şi a activelor acestora necesită astăzi mai mult efort şi atenţie decât oricând în istoria recentă, iar incertitudinea prelungită nu face decât să sporească gradul de complexitate în ipotezele evaluării. Incertitudinea economică din ultimii ani şi volatilitatea pieţelor au afectat în mod direct elemente ale evaluării precum ratele de creştere sau costul capitalului şi au crescut gradul de complexitate al fluxurilor de numerar. Provocările cu care se confruntă companiile cu privire la evaluare cer abilităţi tehnice avansate şi discuţii frecvente pe baza previziunilor şi a modelării riscurilor în afaceri.

„Riscul este inerent în decizia fiecărei societăţi şi nu poate fi eliminat în totalitate. Cu toate acestea, un proces de depreciere şi un model valid permit managementului societăţilor să cuantifice şi să controleze riscul. În plus, ele oferă siguranţa unor decizii informate. Un model de depreciere flexibil, bazat pe ipoteze credibile, elaborat la nivelul de detaliu corespunzător şi uşor de urmărit, va ajuta companiile să evalueze posibile deprecieri. Mai mult decât atât, acesta va oferi o bază solidă pentru a dezvălui informaţii esenţiale necesare părţilor interesate”, conchide Lars Wiechen.