De la 1 ianuarie 2014, românii ar trebui să poată lucra liber în toate statele membre UE
Conform tratatului de aderare la UE semnat de România, ţările UE aveau dreptul de a institui restricţiile drept măsuri tranzitorii de protecţie a pieţei de muncă interne, iniţial, pentru doi ani, după care, cu notificarea în prealabil a Comisiei Europene, le puteau prelungi după trei şi, respectiv, doi ani, până în 2014.
„Şapte ani nu mai înseamnă restricţionare, nu mai înseamnă diferenţiere, acum înseamnă discriminare”, a afirmat Vasile Puşcaş, negociatorul-şef al României la Uniunea Europeană în perioada 2000 – 2004 în cadrul dezbaterii cu tema „6 ani de restrictii pentru români pe piaţa muncii din UE”. Invitaţii prezenţi la dezbatere au discutat despre consecinţele restricţiilor de muncă, atât asupra lucrătorilor români, cât şi asupra economiilor locale şi au analizat, de asemenea, cadrul social şi politic care au permis instituirea acestor măsuri tranzitorii.
În contextul recentelor campanii negative de presă din Marea Britanie referitoare la potenţialul influx de români şi de bulgari care ar „invada” Regatul anul viitor, Sean Bamford, expert în migraţie al confederaţiei sindicale engleze, Trades Union Congress (TUC), a afirmat: „Nu există dovezi că muncitorii români şi bulgari au pus în pericol locurile de muncă pentru cetăţenii britanici. Măsurile tranzitorii i-au făcut pe români şi pe bulgari vulnerabili la forme extreme de exploatare.”
După liberalizarea accesului de către Italia şi Irlanda în 2012, mai sunt nouă ţări unde românii trebuie să obţină un permis de muncă înainte de a se angaja: Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Spania, Franţa, Malta şi Marea Britanie. Niciun stat membru nu solicită însă permis de muncă pentru desfăşurarea de activităţi independente – echivalentul PFA-ului din România.
Sociologul Dumitru Sandu a arătat că, în perioada următoare,Germania, şi nu Marea Britanie, va fi de departe principala ţară de destinaţie a românilor care vor să emigreze.
Investigaţia realizată de jurnalista Sorana Stănescu în cadrul programului „Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism”, a demonstrat că, din cauza restricţiilor, constructorii români din Marea Britanie sunt mai vulnerabili la abuz şi exploatare din partea angajatorilor şi că menţinerea restricţiilor a dăunat muncitorilor britanici prin impunerea unor salarii mai mici în piaţă, dar şi economieiîn ansamblu, prin taxe şi impozite reduse plătite de angajatori. Efectele au fost, aşadar, contrare scopului pentru care limitarea accesului la piaţa de muncă fusese instituit.
Expertul confederaţiei sindicale TUC, care cuprinde şi sectorul construcţiilor, a mai spus: „TUC se opune exploatării muncitorilor şi cere ridicarea măsurilor tranzitorii. Problemele pe care le întâmpină muncitorii în Marea Britanie nu li se datorează lor, polonezilor sau românilor. Se datorează capitalismului de tip „casino” şi eşecului guvernanţilor de a-l ţine sub control.”
Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical, a spus: „Cei care au câştigat de pe urma acestor restricţii sunt: un număr limitat de angajatori; de agenţii de muncă, care au speculat nişte nişe; avocaţi; companii de asigurare care au încasat sub diverse forme prime de asigurare şi, nu în ultimul rând, cei care au de câştigat sunt politicienii, care nu au soluţii şi sunt lipsiţi de viziune”.
Din 2014, nicio ţară membră a Uniuniii Europene nu poate prelungi în mod unilateral restricţiile de muncă pentru cetăţenii romani şi bulgari, au confirmat cei prezenţi la conferinţă.Speculaţia conform căreia ar exista posibilitatea încheierii unor addendum-uri la Tratatul de Aderare, care să permită acest lucru, este falsă.
La dezbaterea din cadrul conferinței „6 ani de restricţii pentru români pe piaţa muncii din Uniunea Europeană”organizată în cadrul programului „Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism” au participat, printre alţii: Luminiţa Odobescu, Consilier de Stat la Cancelaria Primului Ministru, Vasile Puşcaş, negociatorul-şef al României la Uniunea Europeană în perioada 2000 – 2004, sociologul Dumitru Sandu, reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi ai ambasadelor.