De ce a rămas ziua de 8 noiembrie în istorie

În anul 1793 a fost inaugurat Muzeul Luvru din Paris. În franceză, Musée du Louvre, este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre – Rue Am. de Coligny – Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat, o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

1874 este anul în care a fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din București (Piața Universității). Statuia a fost realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse și este primul monument de această factură din Capitală. Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

Data de 8 noiembrie din anul 1777 marchează naşterea Reginei Suediei Bernardine-Eugénie-Désirée Clary (n. în Marsilia, Franța; d. 17 decembrie 1860 în Stockholm, Suedia). După eșecul logodnei sale cu Napoleon Bonaparte, se căsătorește în 1798 cu J.B. Bernadotte, care a devenit ulterior regele Carol al XIV-lea al Suediei. Desirée și Carol au avut un singur copil, Oscar I al Suediei. În urma căsătoriei și după ce soțul ei J.B. Bernadotte a devenit rege, Bernardine-Eugénie-Désirée Clary a fost din 1818 denumită Desideria, regina Suediei și Norvegiei.

Citește și: ”De ce a rămas data de 7 noiembrie în istorie”

1869 este anul în care s-a născut Nicolae Paulescu, medic român, membru (1990) al Academiei Române, care a descoperit pancreina (insulina). Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie sau 30 octombrie SV 1869, București; d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, ce a contribuit la descoperirea hormonuluiantidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. „Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat parțial prin adăugare de acid clorhidric și sodă caustică. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi numai sub formă de clismă și nu a avut nici un efect asupraglicemiei.

În 1916 deja, Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost chemat sub arme.

După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921. În vara lui 1921, un ortoped canadian, ajutat de un student la medicină, au "descoperit" și ei aceeași substanță activă în regularea glicemiei pe care si fiziologul român, posesor al unui doctorat în fiziologie, a unei diplome universitare în medicină și al unui alt doctorat în științe naturale (toate obținute la "Université de Paris") și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de președintele Academiei franceze de medicină (Etienne Lancereaux), al unui tratat de medicină și nosologie (1903), le făcuse cunoscute lumii și el, exact în aceeași perioadă (la cinci ani după succesele lui experimentale!), în condițiile în care dascălul savantului român – anume Étienne Lancereaux – a fost primul care a sugerat că diabetul este o maladie care își are originea într-o afectare a pancreasului.

Canadienii citiseră despre cercetările și rezultatele lui Nicolae Paulescu, cum cunoșteau și despre rezultatele similare obținute de Israel Kleiner și, mai înainte, germanul Zuelzer și încă alții, însă cel puțin în cazul articolelor lui Paulescu nu fuseseră capabili să le înțeleagă corect (traducând, pe baza cunoștințelor lor rudimentare de limbă franceză, tipice majorității canadienilor anglofoni, sensul lui "non plus" din textul articolului lui Nicolae Paulescu, prin aproximativul bastardizat (nici engleză, nici franceză) "no bon"; pe de altă parte, canadienii au detectat totuși și neajunsuri reale, obiective, în metoda, protocolul și interpretarea rezultatelor savantului român, și impulsionați de înaltele exigențe ale lui MacLeoad au sfârșit prin a ajunge la utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, și din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns.

Insulina a fost purificată suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian James B. Collip în decembrie1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de laToronto General Hospital.