D-Link Corporation are un nou preşedinte
John Hsuan preia conducerea grupului taiwanez care are în prezent 3000 de angajați în toata lumea și o rețea de 185 de birouri de vânzări în 65 de țări.
Schimbarea petrecută la nivelul conducerii D-Link coincide cu aniversarea a 30 de ani a companiei, simbolizînd astfel încheierea unei ere pentru multinațională.
Thomas von Baross, CEO al D-Link GmbH Germania și Vice Președinte pentru Europa Centrală și de Est, explică: “Suntem foarte încântați și îi urăm bun venit lui John Hsuan în poziția de Peședinte al corporației D-Link. Cu o experiență solidă în domeniul afacerilor, suntem convinși că acesta va deschide un nou capitol în istoria companiei. Piața IT este într-o continuă schimbare, iar pentru noi este esențial, astăzi mai mult ca niciodată, să ne poziționăm corect și să ne pregătim pentru viitor. În următorii ani, D-Link va a avea un impact crucial în dezvoltarea de soluții de rețea, soluții de supraveghere IP și de automatizare a casei. Vom reuși acest lucru prin descoperirea și înțelegerea rapidă a noilor tendințe, reconsolidându-ne astfel poziția de lider mondial în dezvoltarea și furnizarea de produse inovative atât pentru companii cât și pentru clienții individuali“.
Vastă experiență profesională în poziții de management
John Hsuan are o experiență de peste 20 ani în industria IT, contribuind la fondarea a peste 20 de companii. Cel mai recent, acesta a deținut mai multe poziții de executive management în cadrul UMC (United Microelectronics Corporation), producător taiwanez de semiconductoare.
“Aștept cu nerăbdare provocările care vin odată cu numirea mea ca Președinte al D-Link, la nivel global. Mandatul meu este să consolidez imaginea brand-ului D-Link în această eră a digitalizării. Obiectivul este să înțelegem cât mai bine cum interacționează clienții de astăzi cu tehnologia astfel încât să continuăm să dezvoltăm noi produse inovative în lumea rețelelor și comunicațiilor.”
D-Link este unul dintre cei mai importanți producători de infrastuctură de rețea la nivel mondial, cu 30 de ani de experiență în producerea de echipamente inovatoare, de înaltă performață, atât pentru companii cât și pentru clienții individuali. De peste un sfert de secol, D-Link a proiectat, dezvoltat și produs echipamente premiate pentru rețea, wireless, stocare, securitate și soluții de supraveghere IP.