Curs de IT la Varsovia
Un acord semnat intre Agentia de Cooperare Internationala a Japoniei si Ministerul Educatiei Nationale al Republicii Polonia stipuleaza ca Institutul de Tehnologie a Informatiei Polonezo-Japonez va organiza in urmatorii cinci ani un program de training avansat in IT pentru specialistii din Europa Centrala si de Est.
Cel de-al patrulea curs cu tema „Educatia specialistilor IT cu inalta calificare pentru tarile Europei Centrale si de Est in acord cu cerintele pietei” va avea loc la Varsovia, intre 13 si 25 februarie 2005, la acest curs avand posibilitatea de a participa si specialistii romani. Cheltuielile de drum, cazare, masa, manuale si asigurarea medicala vor fi suportate de guvernele Japoniei si Poloniei. Pentru mai multe informatii, va puteti adresa Institutului Polonez din Bucuresti sau puteti accesa www.culturapoloneza.ro.