Cum vorbim in fata unui public?

Unii poate ca au cosmaruri pe aceasta tema, incep sa se balbaie si sa se inece de emotie, iar ceilalti, ascultatorii, incep sa rada. Pe langa faptul ca exista acest stres de a vorbi in fata celorlalti, unde mai pui ca, prin prezentarea pe care o faci sau discursul pe care trebuie sa il tii, trebuie sa fii si convingator, sa castigi clienti, de exemplu, sa tii piept intrebarilor si sa argumentezi, logic si persuasiv, tot ceea ce spui, sa fii amuzant si sa nu-ti plictisesti publicul.

Chiar si vorbitorii cei mai versati au o stare de nervozitate inainte de a-si incepe prezentarea; insa aceasta pare sa dispara ca prin minune atunci cand incep sa vorbeasca. Secretul lor este acela ca stiu sa-si transforme energia data de starea de nervozitate in elocinta si entuziasm al discursului. Este vorba de relaxare si de autocontrol, de concentrarea atentiei pe un obiect exterior si nu pe "nodul din gat".

Exista doua clase de oratori – cei normali, 95% dintre noi, si oratorii fobici. Prezentatorii normali simt nervozitate, agitatie, teama inainte de a aparea in public; insa, cu o foarte buna pregatire a prezentarii, vor depasi aceasta stare din primele minute. Prezentatorii fobici, cei 5% ramasi, au lapsusuri si chiar perioade de pierdere a vocii. Atunci cand prezinta in fata auditoriului, pot manifesta stari de lesin sau voma. Acestia au nevoie de o pregatire psihica mult mai complexa.

Pentru prezentatorii normali, exista solutii foarte la indemana pentru a face fata stresului. O metoda ar fi retoriterapia, care isi bazeaza tehnicile pe cercetarile in domeniul comunicarii, al psihologiei experimentale si al celei clinice. Astfel, retoriterapia ne invata ca trebuie sa controlam mediul fizic pentru reducerea factorilor stresanti (sa pregatim din timp prezentarea, sa o exersam, eventual in locul unde urmeaza sa se desfasoare), sa evitam in ziua prezentarii orice preocupare care ne-ar putea enerva, perturba, sa controlam mediul fiziologic (o anumita dieta, fara cafea sau alcool in exces, evitarea oricaror dereglari legate de nivelul de zahar din sange, de exemplu) si sa controlam, desigur, starea psihica (eliminarea atitudinii negative, a gandirii neproductive, adica sa fim realisti, sa admitem ca ceea ce simtim este o stare normala, sa evitam autocompatimirea si sa admitem ca o prezentare, chiar daca nu este exceptionala, isi poate atinge scopul, iar cel care prezinta poate invata din aceasta experienta).

O tehnica ce poate fi utilizata este desensibilizarea sistematica, adica asocierea prezentarii ce urmeaza a fi sustinuta cu un loc placut de acasa sau de la birou. O alta tehnica este aceea bazata pe ratiune, adica sa constientizam faptul ca dorinta de a fi foarte buni in tot ceea ce facem, de a fi admirati si placuti de toata lumea este o dorinta irationala si nejustificata. De fapt, trebuie sa ne gandim realist la imaginea pe care auditoriul o poate avea despre noi, cei care vorbim. Cei din public poate ca nici nu observa emotiile care ne cuprind sau nu le dau atentie; ei pot fi niste oameni care asteapta doar niste informatii intr-o atmosfera placuta, si nu neaparat niste ranchiunosi pusi pe cearta. Un studiu efectuat pe 1.200 de persoane care au participat la prezentari a aratat ca o prezentare buna are urmatoarele caracteristici: flexibilitate, orientarea spre auditoriu, cooperarea cu auditoriul si faptul ca e interesanta si constituie o experienta placuta. De remarcat faptul ca abia pe unul dintre ultimele locuri apare continutul prezentarii, ca importanta acordata acestuia. Asadar, este foarte important, de fapt, stilul prezentarii. Pentru aceasta, trebuie sa fim foarte stapani pe continutul prezentarii si familiarizati cu subiectul. Pregatirea in prealabil a prezentarii, cu partea de introducere, de captare a atentiei, cu studii de caz, cu exemple si intrebari, este esentiala. Apoi, este foarte importanta cunoasterea auditoriului in fata caruia vom vorbi (nivel de pregatire, sistem de valori, receptivitate etc.). Nu in ultimul rand, folosirea limbajului nonverbal (transmiterea entuziasmului, folosirea inflexiunilor de voce, gesturi si deplasarea prin incapere) poate aduce succes unei prezentari si poate rupe monotonia. In legatura cu umorul, acesta trebuie folosit cu multa atentie, glumele trebuie sa se refere doar la propria persoana, sa nu fie de gust indoielnic si sa nu se repete.

Ca o concluzie, atunci cand ne pregatim sa vorbim in public, trebuie sa uitam prejudecatile de genul "vorbitorii buni se nasc, nu se fac", "prezentarile spontane sunt cele mai bune" sau "marii oratori nu au emotii". Ganditi-va la Demostene!