”Cum să conduci ca să construiești Încrederea” – cu Horia Roman Patapievici
Filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici va susține sub conceptul „Întâlnirile ERUDIO”, în zilele de 4, 12 și 20 iunie 2019, la sediul Maastricht School of Management, o serie de 3 conferințe despre ”Cum să conduci ca să construiești Încrederea”.
În cadrul acestor întâlniri se vor aduce în discuție teme derivate din conceptul de Încredere. Colaborarea dintre oameni din domenii diferite face posibilă Prosperitatea. Pentru a putea colabora trebuie să avem Încredere, iar ceilalți vor colabora și își vor respecta angajamentele. Fapt ce duce, în cele din urmă, la mai multă Prosperitate, care sporește la rândul ei Încrederea – este ceea ce numim un cerc virtuos.
Țări ca Finlanda, Norvegia sau Elveția au un nivel de încredere între oameni de peste 70%, nivel corelat cu prosperitatea lor. În Romania, gradul de încredere dintre oameni este azi sub 11%.
Cele trei conferințe au ca teme chiar subiectul Încrederii (4 iunie), Eticul (12 iunie) și Cunoașterea Tacită (20 iunie), fiind susținute de Horia Roman Patapievici în limba română.
Prima conferință, care va avea loc pe 4 iunie, de la ora 16.00, la sediul Maastricht School of Management (Bd. Dacia 99, et.3), va aduce în discuție tema Încrederii. Scopul este acela de a înțelege faptul că încrederea nu este un sentiment privat, ci una din cărămizile esențiale ale construcției societății moderne, care e caracterizată prin dezvoltare și creștere economică. Aventura europeană a cuvântului ”încredere” acoperă apariția uneia dintre cele mai importante invenții europene – capitalismul.
Ce este capitalismul? Care sunt cauzele creșterii economice? Care este sursa ordinii politice moderne? Teoretic vorbind, se poate demonstra că încrederea este mai profitabilă decât neîncrederea. Dar în ce condiții? Sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să aflăm răspunsul în cadrul primei conferințe.
Mai multe detalii despre conferințe pe: http://www.erudio.ro/ro/erisma/intalnirile-erudio-seria-i/