Cum îţi salvează Linkedin relaţiile de business
Iată două posibile explicaţii. Prima, şi cea mai evidentă, este aceea că legăturile care se creezi prin intermediul social media sunt, în general, de suprafaţă. Ceea ce în mediul real ar fi fost doar „nişte oameni pe care i-ai întâlnit“ devin, în social media, contacte pe termen lung. Reţelele online îţi dau şi posibilitatea să transformi legăturile superficiale într-unele puternice. Înainte de apariţia LinkedIn şi a altor reţele sociale, era pur şi simplu imposibil, din punctul de vedere al timpului necesar şi al concentrării mentale, ca să menţii mai mult timp contactul cu oamenii pe care i-ai cunoscut întâmplător. „Ţinem legătura … “, e uşor de zis, dar foarte greu de făcut. Reţelele profesionale online în schimb, îţi permit să exploatezi nişte resurse de capital social care înainte nu puteau fi accesate.
Alessandro Di Fiore este CEO al European Centre for Strategic Innovation, cu sediul în Milano
Acest articol poate fi citit integral în varianta tiparită a revistei CARIERE disponibilă începând cu data de 26 ianuarie 2012 la chioşcurile de presă din reţeaua Hachette şi Hiparion.