Cum gestionăm volumele mari de date
Organizații din toate domeniile industriale sunt puse în situația să identifice modalități mai simple și mai eficiente de analiză a datelor, să gestioneze mai bine achizițiile clientului, să înțeleagă nevoile acestuia, să efectueze campanii de marketing data-intensive și să detecteze fraudele în timp real.
Pentru a ajuta organizațiile de la nivel global să utilizeze volumul masiv de date generat zilnic, IBM a extins familia sa PureSystems cu IBM PureData System.
IBM PureData System adresează provocările volumelor mari de date, provocări denumite „big”, deoarece sistemul se confruntă cu volume masive de date, care trebuie procesate mai rapid ca oricând. Acesta reprezintă un important pas înainte în strategia globală IBM de a oferi o familie de sisteme cu expertiză încorporată bazată pe experienţa acumulată de IBM timp de decenii în reducerea costurilor și a complexității asociate cu sistemele IT.
Clienții pot beneficia de un sistem instalat în 24 de ore, pot executa analize complexe în câteva minute și pot gestiona mai mult de 100 de baze de date pe un singur sistem.
IBM prezintă trei modele specifice ale PureData System:
PureData System for Tranzactions: Acest nou sistem include configurații hardware și software integrate și optimizate pentru flexibilitatea, integritatea, disponibilitatea și scalabilitatea tranzacțiilor.
PureData System for Analytics: Pentru ca organizațiile să fie competitive, este necesară analiza rapidă și facilă, precum și explorarea volumelor mari de date, chiar și a celor dimensionate în petabytes. Noul sistem simplifică și optimizează performanța serviciilor de stocare a datelor și a aplicațiilor de tip analytics.
PureData System for Operational Analytics: Noul sistem poate livra informații relevante acționabile în mod simultan pentru mai mult de 1000 de operațiuni de business, sprijinind luarea deciziilor în timp real.
Noi facilități de stocare și management pentru IBM PureSystems
Pentru a ajuta clienții să crească gradul de utilizare al sistemelor IT și să reducă costurile de operare ale centrelor de date, IBM a introdus noi componente mobile, de management și de stocare pentru portofoliile PureFlex și Flex System. Cheia între aceste componente o constituie noul sistem de stocare care va ajuta la îmbunătățirea gradului de utilizare a stocării datelor cu 30%, precum și la furnizarea unei ușurințe extraordinare de utilizare.
Sistemul de stocare este perfect integrat cu IBM Flex System Manager și utilizează familia IBM Storwize pentru virtualizare și tehnologiile unice IBM Real-time Compression pentru a ajuta clienții să reducă nevoile de stocare cu până la 80%. Ca rezultat, clienții pot executa aplicații fără reducerea performanței aplicațiilor.
De asemenea, IBM a prezentat noi capabilități ale PureFlex și Flex Systems care vor oferi instrumente de management și administrare clienților care au nevoie să crească efectiv gradul de utilizare a centrului lor de date. Acestea includ: managementul de stocare end-to-end integrat; acces mobil la sistem pentru clienți printr-o gamă largă de dispozitive mobile (Android, Blackberry și iOS) și control centralizat al id-ului și parolei utilizatorului asupra nodurilor și legăturilor pentru un sistem de securitate mai bun. Aceste caracteristici se vor baza pe capabilitățile Flex System Manager pentru a ajuta organizațiile să creeze și să gestioneze mai eficient infrastructurile lor IT.