Cum ajută criza grecească Bulgaria
Pe fondul crizei care le-a lovit ţara, 60.000 de companii din Grecia sunt dispuse să îşi transfere activităţile în Bulgaria. Cu toate că băncile elene au fost redeschise luni, după ce au fost închise timp de trei săptămâni, fondurile firmelor continuă să fie blocate, iar acestea nu pot face plăţi către furnizorii străini. Un astfel de transfer ar facilita activitatea comercială a firmelor elene, dar companiile ar avea nevoie de mai mult timp pentru activităţile de export al produselor.
Asociaţia pentru Capital Industrial din Bulgaria (BICA) estimează că posibila redirecţionare a firmelor elene în Bulgaria ar crea cel puţin 20.000 de locuri de muncă.
Un alt motiv pentru transferul operaţiunilor companiilor din Grecia în Bulgaria este majorarea impozitului pe profit la 29%, în timp ce impozitul din Bulgaria este de numai 10%.
În prezent, companiile elene asigură locuri de muncă pentru 70.000 de bulgari şi, potrivit estimărilor, numărul acestora ar putea depăşi 90.000.