Cu responsabilitate, despre arhitectură, oraș și spațiul public

Numele lui Adrian Pop se leagă de proiectul Prispa, în care o echipă de tineri români a participat la Solar Decathlon, cel mai important concurs internațional de case solare. Proiectul se anunța unul care avea nevoie de multe resurse, iar el avea experiența unor evenimente pe care le organizase cu echipa Asociației Studenților Arhitecți din Cluj, așa că a fost chemat să se ocupe de strângerea de fonduri și de comunicarea proiectului Prispa. Așa a avut șansa să descopere că, dacă există o viziune care reușește să unească o echipă și să îi canalizeze energia pe un drum clar, visurile pot deveni realitate.

Tema „arhitecturii responsabile” îl preocupă de aproape zece ani. Chiar zilele trecute l-a auzit pe Alejandro Aravena, curatorul Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2016, spunând într-un interviu că sustenabilitatea (care în domeniul lor se poate numi și „arhitectură responsabilă”) nu e nimic altceva decât utilizarea riguroasă a bunului simț. Arhitectura responsabilă are și o abordare metodologică, dată de standardele care definesc o „clădire verde”. Acestea includ eficiența energetică, reutilizarea materialelor, a apei, aspecte ce țin de organizarea de șantier, protejarea biodiversității pe un teren, accesul la transportul în comun, colectarea selectivă a deșeurilor, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de utilizare a clădirii etc.

„Șansa pe care o avem atunci când gândim o clădire este să înțelegem mai în profunzime contextul în care lucrăm și să încercăm să folosim arhitectura ca pe un mijloc ce poate contribui la dezvoltarea comunității, satisfăcând în același timp și cerințele date de finanțatorul sau beneficiarul nostru.”

La Centrul de Resurse al Comunității Boldești-Scăeni, Adrian Pop și-a propus să respecte standardul Living Building Challenge, cel mai riguros din lume, care validează clădirile ecologice. Sunt doar șase clădiri care au obținut această certificare, toate în SUA. Care sunt cerințele pe care trebuie să le respecte? „Se construiește doar pe un teren dezvoltat anterior, clădirea trebuie să producă mai multă energie decât consumă, independența de apă, sursele de încălzire nu folosesc combustia. La acestea se adaugă practicarea agriculturii pe minim 35% din suprafața terenului și utilizarea materialelor de construcții care nu conțin o listă de substanțe toxice sau cu potențial toxic.

„Unele dintre aceste cerințe nu sunt deloc scumpe”, comentează el. „Pot fi simple opțiuni care nu aduc deloc costuri suplimentare.” Deși materialele lipsite de substanțe toxice nu sunt neapărat scumpe, dintr-o lipsă de transparență a industriei producătoare, e dificil să obțină informații despre ce conțin în realitate aceste materiale. Așa se face că proiectul e consumator de timp.

Pentru alte cerințe, cum ar fi acoperirea consumului de energie, e nevoie de o amplă strategie energetică ce poate implica un buget mai mare. „Centrul de Resurse al Comunității Boldești-Scăeni nu e o construcție ieftină. Am folosit soluții și materiale performante, care uneori au dus la ridicarea semnificativă a bugetului, dar am convingerea că dacă am repeta acest proiect, am putea optimiza foarte mult costurile.”

În cazul Centrului de la Boldești-Scăeni nu au căutat cu tot dinadinsul să facă o clădire care să se remarce prin unicitate. Au căutat, de fapt, soluții simple, care să se integreze ușor în comunitate și au tot adăugat ținte care să răspundă cât mai bine necesităților de funcționare și ale comunității.

„S-a conturat o temă destul de ambițioasă, pe care am considerat că putem să o facem și să ne propunem obținerea certificării (Living Building Challenge LBC). Am făcut o proiectare cam atipică, pe șantier. De multe ori stabileam la fața locului soluțiile, discutând cu partenerii din proiect și cu oamenii care lucrau pe șantier.”

Din acest punct de vedere distanța i-a fost cel mai mare dușman. A făcut peste 30 de drumuri de la Cluj la Boldești și a avut peste 120 de zile în care era plecat din Cluj, orașul în care locuiește și muncește. Dar a trecut cu bine peste acest impediment și când a fost absolut necesar, în ultimele două luni, s-a mutat de tot în Boldești. „De aici a venit și satisfacția cea mai mare: să pot fi prezent permanent în șantier, să experimentez, să văd cum oamenii cu care lucrez prind încredere în ce le propun și cum ne bucurăm împreună de lucrurile care ne ies așa cum ne dorim.”

Se împacă tehnologiile noi cu materialele tradiționale? În cazul proiectului de la Boldești cel mai important era să se raporteze la context ‒ care invită la o înțelegere a materialelor locale, dar și a obiceiurilor. „Acolo sunt lucruri foarte sensibile, care țin de integrarea comunității rrome, dar în același timp și de păstrarea și chiar accentuarea identității acestei comunități. Am încercat să folosim materialele ce provin din cultura lor și să le punem în operă într-un mod contemporan și potrivit funcțiunii clădirii."

Așa a apărut gardul din nuiele împletite, care în loc de țăruși are niște bare metalice albe, care dau rigurozitate, ritm și fermitate. „Am găsit un meșter care făcea coșuri din nuiele și i-am cerut să ne facă niște abajururi mai mari, cu terminații diferite, pe care le-am așezat în sala de cursuri și în atelier, la înălțimi diferite. Împreună cu bolta din nuiele vopsite în alb, asemeni copacilor dați cu var, dau viață încăperilor principale.” Acesta a fost «răspunsul» arhitectural pe care l-a considerat potrivit pentru centrul comunitar. Deși nu e neapărat un proiect mai complex decât cel din Boldești, în prezent, la o altă scară și cu un alt impact, Adrian Pop se apropie de finalizarea unei lucrări pentru stadionul Olimpia din Satu Mare. „Uneori profunzimea lucrurilor ridică provocări mai mari decât scara lor.”‒ comentează el.

Cladiri inteligente

O altă ramură a activității sale și a biroului în care lucrează este evaluarea sustenabilității clădirilor pentru certificarea BREEAM (Building Research Establishment's Environmental Assessment Method) – un fel de „notă la sustenabilitate” acordată clădirilor. A efectuat certificări pentru majoritatea celor mai performante construite în ultimii ani în Cluj-Napoca.

„Tendința este ca «inteligența» clădirilor să se măsoare în gradul de automatizare. Cu cât poate răspunde mai în detaliu unor parametri prestabiliți, cu atât e mai «inteligentă». Avem parte de tehnologie foarte performantă în alte domenii, foarte complexă și intuitivă. Atunci când avem în buzunar telefoane exagerat de performante, e destul de greu să ne mai impresioneze automatizarea pe care o poate avea o clădire.”

Pentru Adrian Pop provocarea este însă tocmai să realizeze clădiri cât mai puțin automatizate și echipate. „Cred că adevărata inteligență vine atunci când clădirea e atât de bine gândită, încât nu mai are nevoie de sisteme care să compenseze lipsurile unei proiectări deficitare. O clădire orientată corect față de punctele cardinale va avea o lumină naturală mai bună, va beneficia de radiație solară care îi încălzește spațiile acolo unde are nevoie, sau dimpotrivă, va evita prea mult soare care ar putea provoca supraîncălzirea și nevoia de aer condiționat și va obține o ventilare naturală. Sunt multe strategii ce țin de o proiectare inteligentă: putem obține încăperi cu un volum generos, ținând la minimum suprafața anvelopei, implicit suprafața prin care se face tranferul termic.”

Căutări, idei, inspirație

A început facultatea cu o imagine falsă asupra a ceea ce însemna să fii arhitect. Nu înțelegea rolul acestuia și proiectele din primii ani nu-i reușeau. A prins poftă de arhitectură când și-a început ucenicia în birourile arhitecților consacrați sau colaborând cu studenții în diverse proiecte. Spune că a avut șansa să lucreze cu personalități complexe, de la care a învățat lucruri diferite. Își amintește cu plăcere discuțiile cu Mircea Corodan și primele proiecte reale la care a lucrat în biroul acestuia din Satu Mare, experimentele din biroul lui Horațiu Răcășan și setul de valori despre care le vorbea cu pasiune sau excursiile cu scop didactic pe care le făceau.

Asupra sa și-au pus amprenta organizarea și eficiența lui Vlad Negru, gândirea strategică a lui Șerban Țigănaș care i-a fost îndrumător în proiectul de diplomă și în activitățile desfășurate în asociația studențească, dar și perioada de stagiu pe care și-a petrecut-o sub îndrumarea lui Șerban Sturdza. Toate acestea au fost experiențe puternice pe care le resimte permanent în activitatea sa curentă.

„Uneori soluțiile apar firesc și repede, alteori căutarea e lungă. O idee pentru o temă de proiectare poate să apară de oriunde, chiar și dintr-un sunet, dintr-o imagine, o discuție auzită într-un loc public, dintr-o atmosferă mai specială, dintr-o amintire provocată de ceva."

„Ce cred că e important e să ne dezvoltăm temele de proiectare până simțim că suntem în căutarea unor lucruri bune, cu sens, importante în felul lor. Lucrul acesta ne motivează și ne face să fim mereu atenți la ce e în jurul nostru. Parcursul unui proiect este complex. De multe ori conține și etape mai puțin interesante, dar absolut necesare.” Admite cu sinceritate că îl preocupă destul de mult cum poate să reducă aceste etape și să rămână cât mai mult în zona căutărilor.

Arhitectura, orașul și spaţiul public

Din punctul său de vedere, construcțiile care au apărut în ultimii 25 de ani nu au respectat spațiul public. Se simte lipsa unei gândiri strategice, a unor principii înțelese și asumate: „Numărul mașinilor tot crește, generând aglomerații în trafic și o ocupare a tuturor spațiilor disponibile cu mașini parcate legal sau mai puțin legal.” E o problemă cu care se confruntă într-un alt proiect, la Satu Mare, în care trebuia să eficientizeze cât mai mult locurile de parcare în aproximativ 50 de curți de blocuri din trei cartiere.

„Ne-am dat seama că trebuie să ne concentrăm pe a oferi alte soluții. În primul rând am încercat să protejăm spațiul verde și să lăsăm loc pentru alte amenajări ale spațiului public.”

În opinia sa, strada n-ar trebui să fie doar un spațiu de trecere, ci și o destinație. „E nevoie de trasee pietonale atrăgătoare, dar mai ales sigure, de o rețea de piste de biciclete care să acopere întreg orașul, și de un transport în comun cât mai eficient.”

Referitor la integrarea arhitecturii în orașe, Adrian spune că în ultimii zece ani am avut parte atât de o creștere economică accelerată, cât și de o mare criză financiară, ambele cu impact mare asupra construcțiilor.

„Regulamentele de urbanism nu au putut prevedea aceste situații, iar rezultatul îl vedem în jur: țesuturi urbane fără coerență, extinderi ale orașelor spre păduri sau în alte zone unde lipsesc infrastructura și dotările urbane, nerespectarea cerințelor minime de igienă și de sănătate etc. Acum lucrurile par să devină normale. Să sperăm că nu e prea târziu.”