Crossover intră pe piața din România cu joburi de 8.000 de dolari pe lună
Un programator cu experiență va primi între 5.000 și 8.000 de dolari pe lună și va lucra în special pentru companii din SUA. Modelul inovativ pe care îl aduce Crossover este cel de “remote work”, permițând oamenilor să aleagă locul de unde vor să lucreze, cu program flexibil și fără a trebui să se deplaseze la birou. Mai mult, bugetul alocat fiecărei poziții este același indiferent de țara din care provin candidații, că atare oferta este foarte competitivă raportat la salariile din România.
Pozițiile Crossover sunt deschise la nivel global, compania propunanduși să găsească top 1% talente din lume. Procesul de selecție este foarte strict și se bazează pe o serie de probe specifice fiecărui rol, menite să descopere abilitățile și cunoștințele candidaților.
România a intrat în atenția Crossover după ce mai mulți profesioniști români au aplicat la diferite poziții deschise internațional, iar o parte dintre ei sau dovedit a fi cei mai buni. În plus, studiile efectuate asupra pieței de IT din România au demonstrat un potențial foarte mare, țara noastră fiind deja recunoscută internațional pentru specialiștii în programare.
CEO-ul Crossover, Andy Tryba, se va afla în București în perioadă 11-13 noiembrie, pentru a discuta strategia pentru România cu viitorul Country Manager și strategia pentru Europa de Est cu directorii generali din mai multe țări vecine. Totodată, se va organiza o întâlnire informală cu cei interesați să aplice pentru pozițiile deschise.
Crossover, cu sediul central în Austin, Texas, este prima companie care aduce în România modelul de lucru 100% remote. Până în prezent, Crossover a reunit oameni din 51 de țări și 1150 de orașe. Următorul pas este să adauge echipei 1.000 de specialiști din România.