Critica constructivă? Nu există!
Problema cu critica este că, de fapt, pune sub semnul întrebării propriul nostru simţ al valorii de sine. Critica implică o judecată, iar noi toţi avem o reacţie instinctivă de respingere când ne simţim judecaţi. Aşa cum remarca psihologul Daniel Goleman, ameninţările la adresa stimei noastre de sine şi a felului în care suntem văzuţi de către ceilalţi sunt atât de puternice, încât ne simţim ca şi cum propria noastră supravieţuire ar fi pusă în pericol.
Problema e că feedback-ul chiar este necesar. Este principalul mijloc prin care învăţăm şi ne dezvoltăm. Şi atunci care este cel mai bun mod de a oferi feedback astfel încât să fie cât mai valoros – ceea ce înseamnă că persoana care-l primeşte chiar îl acceptă şi, în baza lui, îşi schimbă comportamentul ?
Există trei greşeli fundamentale pe care avem tendinţa să le facem când oferim feedback. Ca să le evităm, mai întâi trebuie să recunoaştem un fapt esenţial: ceea ce spunem este adesea mai puţin important decât cum spunem.
1. Prima greşeală pe care o facem frecvent este să dăm feedback tocmai atunci când simţim că este ameninţată propria noastră valoare. Asta este o reţetă sigură pentru un dezastru, iar asemenea situaţii apar mai des decât credem sau ne dăm seama.
Într-o asemenea situaţie, este mult mai probabil să reacţionăm impulsiv şi să fim lipsiţi de sensibilitate sau chiar să-l jignim pe celălalt.
Iar dacă e vorba, de fapt, despre noi şi valoarea noastră, atunci feedback-ul nu are, de fapt, legătură cu celălalt, de care nu mai ţinem cont. Dacă scopul nostru este, de fapt, să-l determinăm pe celălalt să răspundă într-un mod mai bun la nevoile noastre, în loc să şi le examineze pe ale sale, atunci este puţin probabil ca feedback-ul nostru să declanşeze rezultatul pe care-l dorim. Un exemplu clasic este comportamentul părintelui care asociază propria lui valoare ca părinte cu performanţele pe care le obţine copilul său la şcoală şi reacţionează la greşelile copilului judecându-l cu asprime, în loc să manifeste sensibilitate şi compasiune.
2. Cea de-a doua greşeală pe care o facem când oferim feedback este că uităm să respectăm valoarea celuilalt în timp ce îi vorbim. Trebuie să ţinem cont de faptul ca până şi critica cea mai bine intenţionată ne determină – cel mai adesea – să simţim că propria noastră valoare este ameninţată sau că suntem atacaţi verbal.
În asemenea situaţii, primul nostru impuls este să ne apărăm. Or, cu cât persoana pe care o critici se simte mai nevoită să îşi apere valoarea de sine, cu atât devine mai puţin capabilă să te asculte cu adevărat şi să ia în considerare ceea ce îi spui.
Am avut odată o angajată foarte competentă, preocupată de detalii şi care rareori făcea vreo greşeală. Parţial, toate acestea îşi aveau rădăcina în perfecţionismul ei aprig şi în frica ei disproporţionată faţă ce ce ar fi putut să se întâmple dacă s-ar fi înşelat.
Reacţia ei instinctivă era să nege că ar fi responsabilă de orice eroare sau pas greşit. Când simţeam că trebuie să îi atrag atenţia la vreo greşeală pe care a făcut-o, îmi reaminteam că este esenţial să încep asigurând-o că îmi pasă de ea şi că am mereu încredere în abilităţile ei. Numai după o asemenea introducere putea să “absoarbă”, cu adevărat, ceea ce îi spuneam.
Atunci când simţi că trebuie să oferi cuiva nişte comentarii anume, întreabă-te mai întâi cum te-ai simţi dacă tocmai tu ai fi cel care primeşte acel feedback. Dacă nu te-ai simţi în largul tău sau ai intra în defensivă, poţi să presupui, fără teamă că greşeşti, că oricine altcineva ar reacţiona la fel.
3. Cea de-a treia greşeală este să pornim cu ideea că avem dreptate, indiferent ce am avea de spus. La fel ca avocaţii, alegem o serie de “fapte reale”, apoi “ţesem” din ele o poveste care aduce argumente şi justificări în cazul pe care-l construim.
Problema este că poveştile noastre nu sunt neapărat adevărate. Sunt, pur şi simplu, doar una dintre interpretările care pot fi date “faptelor”. Mi se pare mult mai logic şi mai benefic pentru ambele părţi să ne gândim ca, atunci când oferim feedback, să o facem cu smerenie, în numele cunoaşterii şi nu în cel al declaraţiilor fără drept de apel, în spiritul dialogului şi nu în cel al monologului, al curiozităţii şi nu al certitudinii de nestrămutat. A fi smerit înseamnă să recunoşti că nu ştii, chiar şi atunci când ţi se pare că ştii; aşa cum spune Steven Covey, „încearcă mai întâi să înţelegi“.
În cele din urmă, cred că ar fi spre binele tuturor dacă am elimina cu totul din vocabular concepte precum “feedback” şi critică „constructivă“. Sunt concepte care antagonizează lucrurile, foarte distrugătoare. Trebuie să privim altfel aceste schimburi de opinii: ca pe nişte oportunităţi de a pune întrebări oneste şi de a afla cu adevărat lucruri noi despre celălalt şi noi înşine.
Aşa că am putea să ne zicem: „Uite care este versiunea mea în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Oare am perceput corect şi am înţeles bine sau îmi scapă ceva? “.
Este exact ceea ce am de gând să îmi spun data viitoare când mă voi simţi înclinat să-i pun cuiva întrebarea: „Te deranjează dacă-ţi dau un feedback?“.
(Tony Schwartz este preşedinte şi CEO al firmei de training şi consultanţă The Energy Project şi autorul cărţii „Atinge excelenţa în tot ceea ce faci“).