Creştere de aproximativ 60% a afacerilor Blue Point în prima jumătate a anului
Lansată în 2007, compania a înregistrat anual o evoluţie constantă a cifrei de afaceri, în condiţii de profitabilitate. Cea mai mare creştere din punct de vedere procentual a avut loc în 2008, când s-a înregistrat o mărire a cifrei de afaceri cu 150% în comparaţie cu 2007. Un alt moment important a fost anul 2012, în care s-a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2011, de la 2.251 mii de lei la 4.350 mii de lei. Anul 2013 a fost cel mai profitabil an până în prezent şi a adus companiei un profit de 1.429 mii de lei, în creștere cu 34% faţă de 2012.
„Au trecut 7 ani în care am avut parte de o creştere treptată, dar constantă, din toate punctele de vedere. Am pornit la drum 5 oameni, cu o investiţie iniţială de aproximativ 40.000 de euro, la care s-au adăugat încă pe atât pentru susţinerea operaţională a activităţii. Ne-am recuperat investiţia după 3 ani şi am decis să reinvestim profitul pentru a creşte calitatea serviciilor oferite. Rezultatele pe care le-am avut ne-au dovedit că a fost cea mai bună decizie. Suntem bucuroşi să spunem că încă avem alături de noi o parte dintre angajaţii şi clienţii de la început. Este o răsplată pentru munca noastră şi o sursă de motivaţie ca să continuăm cu acelaşi avânt”, a declarat Violeta Roșu, Managing Partner Blue Point.
Pentru anul 2015, Blue Point îşi propune o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 15% în comparaţie cu 2014 şi o creştere cu circa 30% a numărului de angajaţi.