Concurs destinat elevilor creativi şi cu spirit antreprenorial!
Pe 12 februarie, peste 85 de elevi din 12 licee bucureștene au participat la studiul de caz Social Innovation Relay București 2014, prezentat de către consultanții voluntari HP România și găzduit la sediul companiei. Tinerii s-au pregătit astfel pentru competiția internațională Social Innovation Relay. Ei au învăţat despre inovare şi antreprenoriat social prin analiza unor studii de caz – modele de bune practici la nivel internațional și au schițat idei de proiecte care rezolvă probleme sociale din comunitate cu ajutorul tehnologiei.
La finalul întâlnirii s-a organizat ad hoc un mini-concurs, în cadrul căruia elevii au prezentat în fața audienței, într-un minut, idei de afaceri sociale. Cele mai bune trei propuneri, care s-au diferențiat prin originalitate și fezabilitate au vizat: crearea unui sistem online centralizat prin care producătorii de legume și fructe să își poată promova mai bine produsele și să îi determine pe consumatori să aleagă produsele autohtone și nu pe cele din import; încurajarea industriei de textile din România și crearea de noi locuri de muncă pentru tineri; înființarea unui centru special în care pensionarii și tinerii să facă schimb de experiență și cunoștințe pentru a-și dezvolta abilități în diferite domenii.
Toţi elevii de liceu (15-19 ani), care doresc să-și dezvolte creativitatea, capacitatea de luare a deciziilor și rezolvare a problemelor pentru a genera schimbări pozitive în comunitate, sunt invitați să se înscrie, până la sfârșitul lunii februarie, în comunitatea online a tinerilor antreprenori inovatori (http://www.sir.ja-ye.org/).
Cele mai bune 10 echipe care propun soluții fezabile și originale se vor califica în finala națională a competiției, concurând pentru titlul de „Cea mai bună idee de inovare socială și premii în produse tehnologice”. Elevii vor primi feedback și recomandări de îmbunătățire pentru propunerile lor din partea consultanților voluntari și vor avea acces gratuit la cursuri online de antreprenoriat prin programul HP LIFE.
Echipa clasată pe locul I va fi premiată în cadrul Galei Business Hall of Fame și va reprezenta România la finala globală online din iulie 2014 alături de participanți din alte 18 țări.
Mai multe informații despre procesul de înscriere în competiție pot fi consultate în regulamentul complet, disponibil pe site-ul www.jaromania.org/elevi, secțiunea Competiții.