Comunicarea transculturala
Nu mai este o noutate faptul ca in Romania, cu precadere in mediul afacerilor, oricine se poate afla in situatia de a interactiona cu parteneri de culturi diferite: nordeuropeana, sud-europeana, americana, araba, asiatica.Mai mult, pot fi observate diferente de stil de comunicare si de asteptari de relationare intre parteneri apartinand unor regiuni geografice diferite din Romania. De exemplu, un timi- sorean s-ar putea simti jignit de nepunctualitatea unui bucurestean sau un bucurestean ar putea da semne de nerabdare relativ la fluxul verbal al unui clujean.
Revenind la comunicarea transculturala, elementele care intervin in decodificarea mesajului sunt: diferentele lingvistice, comportamentul non-verbal, convenientele sociale, contextul cultural.
Diferentele lingvistice se refera la faptul ca, desi doi interlocutori pot vorbi aceeasi limba, provenind din culturi asemanatoare (britanica si australiana, de exemplu), exista totusi diferente culturale care isi pun amprenta asupra tipului de cuvinte folosite, asupra conotatiilor acordate, asupra subtilitatilor de limbaj. Cu atat mai mult aceste lucruri apar in momentul in care doi interlocutori, apartinand unor culturi si limbi diferite, folosesc ca limba de discutie o limba straina,cum ar fi limba engleza.Folosirea aceleiasi limbi nu garanteaza deloc perfectiunea comunicarii. Cel mai bine ar fi ca un partener de discutie sa asume dintru inceput faptul ca interlocutorul sau de alta cultura va avea un stil de comunicare diferit de al sau si ca acest stil interfereaza puternic cu continutul comunicarii. In ceea ce priveste comportamentul nonverbal, expresiile faciale pot avea o semnificatie diferita in culturi diferite.Zambetul sau incruntarea pot fi doar niste etichete impuse cultural. Gesturile sunt alte elemente care se traduc diferit la nivel cultural (de exemplu, un bulgar spune "da", dand din cap in acelasi mod in care un roman spune "nu"). Un alt aspect este legat de privitul partenerului direct in ochi; in unele culturi orientale, evitarea contactului vizual este un mijloc de a exprima respectul, pe cand in cultura europeana acest gest poate fi interpretat negativ. Atingerea interlocutorului este un aspect al diferentelor culturale: in timp ce in lumea araba este un lucru des practicat, un catalizator al discutiei, in cultura nord-europeana, de exemplu, este preferata pastrarea distantei fata de interlocutor.
Convenientele sociale difera de la o cultura la alta. Japonezii, de exemplu, sunt interesati sa pastreze un sentiment al armoniei si interdependentei in conversatie, afisand o modestie care poate parea excesiva unui necunoscator si folosind o serie de expresii standard care exprima multa simpatie si care atenueaza orice respingere. Stilul lor de abordare nu este deloc unul direct, asa cum este cel preferat de cultura nord-americana, de exemplu. Punctualitatea este un aspect valorizat diferit; in cultura nordamericana este de la sine inteleasa ca un semn de respect, pe cand in lumea araba a intarzia la o sedinta nu este ceva negativ, ci este mai degraba o modalitate de subliniere a statutului unui om de succes. A favoriza angajarea rudelor este privita negativ in cultura nord-europeana dar pozitiv si ca fireasca in cultura sud-europeana sau araba. In sfarsit, multe dintre esecurile comunicarii transculturale isi au originea in ignorarea contextului cultural.Contextul cultural se refera la informatia culturala care insoteste un episod de comunicare si care este importanta in actiunea de decodificare a mesajului interlocutorului. Ceea ce este important de stiut este ca exista culturi, cum sunt cele orientale, arabe, latino-americane, care sunt culturi puternic contextuale, in care mesajul este interpretat foarte mult in relatie cu contextul in care este transmis. De aceea, un om de afaceri arab va prefera discutiile de afaceri mai lungi, va dori sa afle mai multe informatii personale despre interlocutorul sau, va pune mai putin pret pe un contract scris foarte detaliat. Prin contrast, culturile slab contextualizate (America de Nord,Australia, Europa de Nord) prefera exprimarea directa, la obiect, in care mesajele pot fi interpretate la fel,independent de context.
In concluzie, comunicarea transculturala ne obliga la un exercitiu nu numai de ascultare activa si de empatizare cu interlocutorul, ci si la unul de invatare si intelegere a unor culturi total diferite de a noastra.