Comunicarea prin gest, cuvant si imagine

Vorbirea in public reprezinta una dintre temerile cele mai mari ale omului, iar un lucru atat de dificil poate fi rezolvat apeland la o singura arma, care se afla la indemana tuturor: increderea – increderea in sine, apoi increderea si sprijinul pe care le gasim in ceilalti.

Pentru ca fiecare gest tradeaza o traire, Oana Pellea si criticul de teatru Marian Popescu ne indeamna la a ne regasi pe noi insine, la a medita asupra noastra, pentru a afla ce anume din noi ne determina sa reactionam intr-un anume fel. Fiecare a asistat la un discurs in care vorbitorul, din cauza emotiilor, se juca agitat cu un pix sau cu inelul de pe deget. Asta pentru ca atunci cand suntem scosi in fata unei multimi, ne simtim judecati, iar aceasta perceptie este una gresita. De aici se naste neincrederea, teama, nesiguranta celui care trebuie sa exprime ceva unui public.

Exact ca atunci cand eram copii, sprijinul trebuie cautat in ceilalti, iar contactul vizual cu ei este cel mai important. Pentru a reusi sa ii vezi pe toti cei carora li te adresezi, pozitionarea in fata lor este foarte importanta. Asa ca, trebuie acordata o atentie deosebita locului din care alegi sa-ti sustii discursul.

Seminarul sustinut de Ioana Parvulescu a pus accentul pe cuvant: "Nu o imagine face cat o mie de cuvinte, ci un cuvant face cat o mie de cuvinte". Oamenii de stiinta, aflam de la scriitoare, au o anumita reteta atunci cand isi construiesc un discurs: in primul rand, stratifica mesajul pe mai multe niveluri, dau exemple din viata cotidiana si de actualitate, folosesc citate "cu carlig", combina cuvantul cu imaginea, urmaresc logic demonstratia argumentelor si, nu in ultimul rand, apeleaza la umor. Din literatura, putem invata despre tehnica suspansului, jocul care ne ajuta sa mentinem interesul audientei. Este foarte important sa cunoastem cum sa ne folosim de cuvinte, iar acest lucru se obtine prin familiarizare si rabdare. Altfel spus, trebuie sa citim cat mai mult.

In cuvintele lui Horia Roman Patapievici s-ar putea regasi majoritatea celor care au ocazia de a vorbi in public, fie ca e vorba de o intalnire de afaceri, fie un interviu sau o conferinta. In spatele timiditatii, dezvaluie scriitorul, se ascunde orgoliul celui caruia ii e teama sa se exprime in fata unei multimi.

In orice act de comunicare, intervine subiectivitatea, iar odata cu mesajul, livrezi celorlalti o parte din tine. Si daca exista teama de a fi interpretat gresit si judecat, aceasta ar trebui sa dispara, deoarece nu trebuie sa uitam de partea emotionala a fiecaruia dintre noi. Expresivitatea, spune Patapievici, este o chestiune de suflet: "Nu aveti nici un motiv sa fiti timizi… sufletescul este prezent tot timpul ".

Atunci cand dorim sa comunicam ceva printr-o imagine, trebuie in primul rand sa construim povestea din jurul ideii pe care o avem in minte, ne indeamna Eugen Oprina, Director de imagine, Partener ArtSeven. Pornind de la asta, urmatorul pas este de a gasi ilustratia care exprima cat mai clar istoria pe care ne-am imaginat-o. In concluzie, asocierea dintre imagine si text nu trebuie facuta la intamplare.

Putem sa ne apropiem mai mult de conceptul de "lume ideala" daca facem un pas inapoi, inauntrul nostru. Despre asta s-a discutat la conferinta Erudio, unde, pentru o zi, fiecare a fost indemnat sa dezvaluie parti ale personalitatii pe care le-au dat uitarii cu mult timp in urma.

De aici incolo, va propun sa nu mai interpretati emotiile ca pe o piedica in comunicare. Am auzit-o pe Oana Pellea spunand ca ar fi inuman sa nu simtiti nimic.