Comisia Europeană investighează 1000 de multinaţionale
Grupul Apple trebuie să ramburseze Irlandei taxele neplătite pentru perioada 2003-2014, adică 13 miliarde de euro, pe motiv că autoritățile de la Dublin au favorizat în mod ilegal compania cu un regim fiscal comparabil cu ajutoare de stat.
O altă companie americană, Starbucks, trebuie să ramburseze până la 300 milioane de euro Olandei în timp ce o divizie a constructorului auto italian Fiat trebuie să returneze o sumă similară Luxemburgului. Într-un dosar separat, sunt implicate 35 de firme din Belgia, dintre care unele sunt din SUA. Comisia Europeană nu a comunicat până acum când va lua o decizie cu privire la alte două cazuri importante care vizează alte două grupuri americane, Amazon și McDonald's, ambele cu sediul fiscal în Luxemburg.
Cu toate acestea, persoane care lucrează în domeniul legislației concurenței din Europa, sunt de părere că pentru următoarea sa anchetă importantă Comisia ar putea să aleagă o companie europeană.
"Este evident că Executivul comunitar nu va putea să investigheze 1.000 de acorduri fiscale. Va alege încălcările cele mai grave ale legii", consideră Georg Berrisch, partener la firma de avocatură Baker Botts, care a apreciat că datele publicate în 2014 în urma scandalului Luxleaks ar putea da o serie de indicii Comisiei. "Luxleaks a menționat mai multe companii europene care au acorduri fiscale preferențiale cu Luxemburg", a adăugat Berrisch.