Colegii-prieteni, mai performanti daca lucreaza in acelasi departament
Studiul, realizat de cercetatoarea americanca Jessica Methot pentru Universitatea din Florida, confirma o serie de alte analize care demonstreaza ca, atunci cand colegii de serviciu sunt si prieteni, se inregistreaza o crestere a satisfactiei acestora la locul de munca. Cercetarea arata, insa, ca exista si efecte negative asupra performantei la locul de munca.
Autoarea studiului a incercat sa afle de ce doar in anumite cazuri relatiile de prietenie la locul de munca reprezinta un factor de crestere a eficientei. In cazul in care apar disensiuni intre colegii care sunt si prieteni, acestea au un efect emotional mai puternic decat in atunci cand persoanele implicate au doar relatii strict profesionale.
“Daca intr-o relatie de prietenie cei implicati lucreaza in departamente diferite sau au alte tipuri de indatoriri, prietenia reprezinta mai mult o distragere a atentiei decat un ajutor pentru rezolvarea problemelor de serviciu”, spune autoarea studiului, citata de University of Florida News. Adesea, prietenii discuta despre subiecte care nu au legatura cu munca si, cand un prieten are nevoie de ajutor, celalalt se simte obligat sa-si intrerupa pentru a-i ajuta, stiind ca, in caz de nevoie, va primi acelasi ajutor.
Potrivit lui Methot, companiile ar trebui sa tina cont de aceste concluzii atunci cand fac angajari pe baza recomandarilor primite de la salariati. In acest tip de recrutare, rata de retentie este mai mare, ceea ce reprezinta inca un avantaj pentru companii, in afara costurilor reduse.