Coachingul dezbătut de cei mai mari jucători din industria financiar-bancară din România
Tema evenimentului a fost “De la dezvoltare personală la performanța organizațională” și a fost dedicat industriei serviciilor financiare și bancare din România. Forumul a reunit manageri, profesioniști din resurse umane și coachi cu obiectivul de a explora modalități reușite prin care coachingul contribuie la dezvoltarea sustenabilă a capitalului uman și la performanța organizațiilor.
„Evenimentul a fost bine primit în rândul profesioniștilor bancari și credem că și-a atins cel puţin două dintre obiectivele pe care ni le-am propus: acela de a crește gradul de conștientizare a impactului coachingului asupra oamenilor și nevoia de inovare continuă a organizațiilor în ce privește dezvoltarea capitalului uman și de a ține pasul cu instrumente moderne de învățare – cum sunt coachingul și mentoringul”, a declarat Gabriela Puskas, manager de proiect Coaching Forum.