Clientul, „Ofițerul plutonului” Military-Shop
Antreprenorul este „ostașul” care acceptă riscuri și înfruntă necunoscutul, având însă în călătoria sa o destinație precisă. Sau nu! Augustin Vardianu avea 26 de ani la vremea când găsea, în casa nașului său, un catalog cu haine și accesorii militare „made in Germania”. Habar nu avea tânărul depanator de hard-disk-uri că, investind alături de ruda sa toate economiile pe care le aveau, vreo 5.000 de euro, aveau să construiască, în zece ani, unul dintre cel mai importante magazine de profil din România – Military-Shop.
„Nu aveam nici unul dintre noi pasiune pentru acest domeniu. Ne-am gândit să punem online catalogul respectiv, de la nemți, și să testăm terenul, să vedem ce feedback primim. Am fost surprinși ca la o săptămână după să primim și prima comandă – o jachetă gen aviator britanic, din piele, în valoare de circa 1.600 de lei”, își amintește acesta.
Asta nu înseamnă însă că business-ul început de Augustin a avut succes din prima. Vânzarea gecii a fost un „noroc”, dar unul care l-a motivat și i-a alimentat entuziasmul. Restul mărfii comandate din Germania s-a vândut destul de greu, dar într-un ritm care a dovedit că există cerere în piață.
„La momentul lansării Military-Shop, nu mai existau astfel de magazine la noi. Bine, mai era unul în Oradea, dar avea mult mai puțină marfă și mult mai slabă calitativ, adusă de prin Ungaria”, spune Vardianu.
Investiția de câteva mii de euro a fost recuperată de cei doi în mai puțin de un an, fapt pentru care, în 2007, aveau să deschidă un magazin offline, pe care l-au închis ulterior, rămânând doar online.
Concurența a venit ca o „promisiune”
„Eram la un târg, la Sala Dalles, prin 2008. A venit cineva la noi și ne-a spus că, începând din anul acela, vom avea concurență. S-a ținut de cuvânt, iar în momentul de față cifra lor de afaceri este similară cu a noastră, de circa un million și jumătate de lei pe an.
Steve Jobs spunea: „Ai încredere că lucrurile vor funcţiona într-un final… urmează-ţi mereu intuiţia şi curiozitatea… ai încredere în inima ta chiar şi atunci când te conduce dincolo de drumurile familiare. Trebuie să ai mereu încredere că vei găsi linia care leagă toate punctele. Singura modalitate prin care vei putea realiza lucruri minunate este aceea să iubeşti ceea ce faci.
Augustin Vardianu confirmă spusele antreprenorului american. Simte că tot ceea ce a realizat a făcut la timpul la care trebuia. Nu are regrete. Iar crezul său, conform căruia clientul trebuie să fie mereu ascultat cu atenție și îi trebuiesc oferite cele mai bune soluții, în detrimentul profitului companiei, l-a adus la succesul din prezent. Le-a insuflat această valoare profesională și celor 9 angajați ai săi, fără de care Military-Shop nu ar fi ajuns niciodată ceea ce este acum.
Din online, din nou (și) în offline
„Ține de încredere, de brand. Clienții locali, care au posibilitatea, vor să atingă, să probeze, să vadă live produsele pe care le comercializăm”, povestește Augustin. Motiv pentru care, anul trecut în Noiembrie, a deschis un nou magazin, în zona Politehnicii. Acestuia îi trec pragul zilnic câteva zeci de oameni din care cam 15 dintre aceștia pleacă cu ceva acasă. „Cheltuie, în medie, cam 150 de lei”.
Militarii de carieră, greu de mulțumit din cauza lipsei de producători din România
„Produsele comercializate de noi nu respectă tiparele și imprimeurile Armatei Române. Soldații ar vrea să cumpere, însă nu au ce și de unde. La noi nu mai există producători, ne este greu să îi ajutăm. Încercăm să găsim un furnizor intern pentru a îi deservi, doar nu o să le facem hainele în China”, spune antreprenorul, optimist. De fapt, acesta este și planul pentru viitorul apropiat, în legătură cu acest business.