Ciuc Premium a lansat Ciuc Natur Radler
Invenţia Radler-ului, ca toate marile invenţii, a apărut dintr-o nevoie. Pentru creatorul Franz Xaver Kugler, nevoia a apărut într-o sâmbătă călduroasă din iunie 1922, când hanul i s-a umplut de foarte mulţi ciclişti însetaţi, iar el nu avea suficientă bere pentru a le potoli setea. Avea câteva mii de sticle neatinse în pivniţă… şi atunci i-a venit ideea: va amesteca berea rămasă cu limonadă. Clienţii au fost cuceriţi de gustul noii băuturi. Ȋn onoarea cicliştilor care l-au inspirat, Herr Kugler a numit noul amestec Radler (ciclist, în germană).
„Nu întâmplător am ales să creăm Primul Radler Românesc cu bere Ciuc Premium. Ciuc Premium este o bere dintr-o mie şi la propriu şi la figurat. Este renumită pentru faptul că se bea doar pentru gustul bun. Ciuc Natur Radler e un produs inovator, care oferă o experienţă cu totul specială şi tangibilă, o recompensă imediată: gustul bun! De data asta, prin lansarea Ciuc Natur Radler, am încercat să anticipăm dorințele şi gusturile românilor, creând pentru ei versiunea românească a Radler-ului bavarez, o băutură care vine să completeze cele mai diferite stiluri de viață”, a declarat Paul Markovits, Marketing Director HEINEKEN România,
Produsul, în ambalaje de sticlă şi doză de 0.5 litri, se poate găsi pe rafturile din întreaga ţară începând cu 2 aprilie.