Cinci pasi catre raportarea sustenabilitatii
Guvernele si profesionistii care asista companiile trebuie sa se asigure ca IMM-urile sunt constiente de castigurile rapide pe care le pot obtine printr-o eficienta crescuta si ca au informatii privind subventiile, asistenta financiara si stimulentele care ar putea fi puse la dispozitia celor care se angajeaza sa reducă emisiile sau deseurile.
Aceste programe includ impunerea unor conditii prin care doar companiile cu practici sustenabile sa aiba acces la lanturi de aprovizionare din sectorul public, cu un volum considerabil si potential profitabile. In timp ce proprietarii companiilor mici trebuie sa devina mai proactivi si strategici in adoptarea unor practici sustenabile de afaceri, organismele de reglementare trebuie, de asemenea, sa se asigure ca iau in considerare mai intai sectorul companiilor mici atunci cand se are in vedere elaborarea unor reglementari care sunt menite sa incurajeze astfel de practici, precum raportarea sustenabilitatii.
Documentul de politici emis de ACCA (The Association of Chartered Certified Accountants) prezinta o serie de provocari pentru grupurile implicate.IMM-urile trebuie sa urmeze cinci pasi catre raportarea sustenabilitatii, acestia fiind:
-angajarea in mod public a companiei pentru a intreprinde actiuni in acest sens;
-evaluarea impactului activitatii;
-stabilirea obiectivelor pentru reducerea impactului; actiuni pentru reducerea impactului
-publicarea politicilor si actiunilor companiei.
Contabilii sunt indemnati sa: colaboreze cu experti locali in domeniul mediului si sustenabilitatii pentru a obtine acces local la informatii credibile; sa analizeze sustenabilitatea ecologica a propriei lor activitati, utilizand apoi experienta valoroasa astfel obtinuta pentru a dezvolta cu clientii lor dialoguri relevante, bine informate, bazate pe experienta concreta.
Documentul sustine ca organismele profesionale contabile trebuie sa devina mai proactive in dezbaterea sustenabilitatii IMM-urilor, oferind membrilor lor instrumentele si resursele adecvate pentru a-i ajuta sa se dezvolte în aceasta directie.
Mark Gold, presedinte al Forumului global pentru IMM al ACCA a spus: “Prea des companiile mici sunt trecute cu vederea atunci cand se discuta probleme de mediu si sustenabilitate. Dar in termeni de activitate economica, de grad de ocupare al fortei de munca si deseuri, companiile mici au un impact urias si este deosebit de important ca ele si cei care le acorda consultanta si le reglementeaza activitatea sa recunoasca aceasta stare de fapt si sa inceapa sa intreprinda actiuni pentru a aborda problema deseurilor, pentru a promova eficienta si pentru a avea certitudinea ca sustenabilitatea este pe primul plan in gandirea lor.”