Cele mai frecvente hobby-uri de miliardar
Când ești miliardar nu-ți pui problema că n-ai avea resurse să-ți satisfaci orice hobby, de la colecționarea de mașini scumpe, bijuterii sau opere de artă, la vânătoare sau schi. Surprinzător, un studiu al companiei Wealth-X, care realizează studii privind obiceiurile și stilul de viață a celor foarte bogați, și citat de Business Insider, arată că filantropia este activitatea de timp liber pe care o practică cei mai mulți dintre miliardari – peste jumătate dintre ei.
Bill Gates și Warren Buffett sunt binecunoscuți pentru implicarea lor în cauze umanitare, dar nu sunt singurii. 56,3% dintre super-bogați susțin financiar proiecte filantropice, arată studiul.
Pe locul II în topul hobby-urilor se află călătoriile, cu un procent de 31% dintre miliardari, urmate de artă (28,7%) modă și stil (25,2%) și politică (22,2%). În top 10 al hobby-urilor de miliardari se mai află vinurile și băuturile alcoolice (15,9), plimbările cu barca (14,9%), sănătate și fitness (14,8%), automobile (14,5%).
Cu procente ceva mai mici sunt incluse în top 20 și fotbalul (13%), cititul (12,3%), golful (11%), vânătoarea (8,8%) și pescuitul (7.8%) și schiul (7,2%).