Cele mai bune universităţi din lume
Universităţile anglo-saxone domină, în continuare, clasamentele internaţionale ale celor mai bune instituţii de învăţământ superior. Nouă dintre primele 10 clasate sunt din Statele Unite ale Americii sau din Marea Britanie, potrivit QS World University Rankings.Ediţia 2015-2016 a QS World University Rankings pune pe prima poziţie MIT- Massachusetts Institute of Technology, ca şi anul trecut. Urmează alte universităţi americane- Harvard şi Stanford, ultima împărţindu-şi locul III cu Cambridge, din Marea Britanie. Harvard a reuşit anul acesta să urce de pe poziţia a patra pe a doua, depăşind University of Cambridge. Şi alte universităţi britanice s-au plasat mai prost ca anul trecut, dar oricum îşi menţin locuri bune în top 10. Doar Elveţia cu ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology reuşeşte să prindă un loc în primii 10, clasându-se a noua.
Din Europa, universităţile din Franţa şi Germania s-au plasat abia începând de la poziţiile 23 (Ecole Normale Superieure, Paris), respectiv 60 (Technische Universitat Munchen). Poziţii foarte bune, în schimb, au obţinut universităţi din Singapore (locurile 12 şi 13) şi Honk Kong (28 şi 30). În primele 50 de instituţii de învăţământ superior se mai află universităţi din Australia, Canada, Japonia, China şi Coreea de Sud.