Cele mai bune crame românești apreciate la târgul de la Dusseldorf
În prima zi a târgului, Caroline Gilby, Master of Wine și susținător al vinurilor românești a explicat presei internaționale de ce vinurile din România pot fi clasate cu ușurință în topul calității mondiale.
Master of Wine este calificarea supremă pe care un specialist în vinuri o poate obține urmând cursurile Wine and Spirits Education Trust. Doar 319 persoane în toată lumea dețin acest titlu.
Standurile României au fost asaltate de mii de iubitori ai vinurilor.
“Am schimbat contacte cu proprietari de restaurante și importatori, am primit remarci pozitive și întrebari multe. Suntem la prima participare la un targ de vinuri international și este fascinant. Suntem o crama producatoare doar de vinuri din soiuri autohtone, iar asta a prins foarte bine.” a declarat Victor Dealanu, Director General Casa de Vinuri Cotnari.
ProWein, cu peste 6000 de expozanți din 57 de țări, este printre cele mai mari târguri de vinuri, la nivel mondial, dedicat specialișilor din industrie. Aflat la a 22-a ediție târgul s-a desfășurat în perioada 13-15 martie la Dusseldorf. România ocupă locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și poziția 6 în Europa.