Cele 7 păcate mortale ale managementului
Ştim de multe decenii cum arată un bun management, s-au cheltuit sume enorme pe programe de training în management, şi totuşi problema persistă: într-un sondaj de opinie pe care l-am făcut recent, dintre toţi respondenţii, mai puţin de un sfert au spus că i-ar încuraja pe alţii să lucreze pentru managerul lor.
Poate că problema e că ne-am bazat pe o educaţie centrată exclusiv pe practici pozitive. Indicăm lucrurile pe care managerii ar trebui să le facă, iar acestea au tendinţa să se împotmolească în platitudini. De exemplu, atunci când cei de la Google au lansat un program pentru a identifica ce anume îi separa pe managerii lor de top de restul managerilor, concluziile la care au ajuns au fost nişte plicticoşenii precum “să fii un bun coach”, “să conferi putere echipei tale” sau “să fii un bun comunicator”.
Aşa că hai mai bine să încercăm abordarea opusă şi să ne ocupăm de comportamentele proaste de care încercă să scăpăm.
Folosind drept ghid cele Şapte Păcate Mortale din textele biblice, iată cum definesc eu imaginea unui management prost. Am conturat aceste idei în timpul seminariilor ţinute pentru directorii executivi, în care am discutat despre experienţele lor atât în materie de management prost, cât şi de management bun. Chiar dacă a fost vorba de oameni în poziţia de director executiv, aceste păcate sunt valabile pentru toate nivelurile de management: sunt la fel de relevante pentru cei care supervizează munca unor angajaţi aflaţi în “prima linie” de contact cu clienţii, cât şi pentru “marii şefi”.
1. Un şef pe care-l stăpâneşte lăcomia pentru bani va urmări să aibă avere, statut şi o creştere rapidă a business-ului, ca să fie remarcat. Pe scurt, acest şef e genul care construieşte imperii şi nu trebuie să căutăm mult ca să găsim exemple. Un exemplu care sare în ochi în ziua de azi este Eike Batista, antreprenorul brazilian al cărui Grup EBX este compania cu cea mai rapidă creştere din Brazilia şi îl plasează pe locul 8 în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Fost campion la curse cu ambarcaţiuni de mare viteză, care a fost căsătorit cu o tânără ce a apărut pe coperta revistei Playboy, Batista a pus acum ochii pe “premiul cel mare”: vrea să devină primul om din lume care a adunat o avere de peste 100 miliarde de dolari.
2. Pofta e legată şi de proiecte ce ţin doar de slăbiciuni personale şi vanitate – investiţii sau achiziţii care nu au nici o altă noimă decât să facă jocul dorinţelor managerului. Iar când descrii un asemenea păcat, primul care îţi vine în minte este Edgar Bronfman, moştenitorul imperiului Seagram. Spre uimirea generală a lumii de afaceri, el a vândut acţiunile valoroase pe care compania le deţinea la gigantul industriei chimice DuPont ca să cumpere Universal Studios. O privire rapidă aruncată în CV-ul lui Bronfman te ajută să-ţi explici motivele lui: încă din adolescenţă, el îşi “încerca mâna” sperând să devină compozitor şi realizator de film.
3.Furia nu are nevoie de prea multe explicaţii. Al Dunlap poreclit “Fierăstrăul”, Fred Goodwin poreclit “Te rupe în bucăţi” şi Jack Welch “Neutronul” erau toţi faimoşi pentru faptul că se înfurie uşor. Vedem asta la toate nivelele ierarhiei corporatiste – primul meu şef se făcea roşu la faţă şi începea să tremure înainte de a zbiera la un amărât care nu a reuşit să facă aşa cum trebuie debug-ul unui unui software.
4. Lăcomia pântecelui este, în lumea afacerilor, situaţia în care un manager îşi pune prea mult în proverbiala “farfurie”. Vrea să fie implicat în toate deciziile şi să ştie mereu tot ce se întâmplă, şi nu stă locului niciodată. Noi numim asta micromanagement, iar Gordon Brown a făcut asta cât a fost prim-ministrul Marii Britanii, când a insistat să controleze cele mai mărunte decizii şi cheltuieli. Nu e nici o plăcere să lucrezi pentru asemenea şefi, din cauză că au obiceiul, aşa cum spune faimoasa expresie a lui Charles Handy, să “îţi fure” deciziile. Mai e şi riscul că, din cauza unui asemenea şef, să fie blocat procesul de luare a deciziilor în companie; CEO-ul Lego, Jurgen Knudstorp, a remarcat că e mult mai probabil ca prăbuşirea companiilor să aibă loc din cauza “indigestiei” decât din cauza “înfometării”, aşa cum a descoperit guvernul laburist al lui Gordon Brown.
5. Mândria sănătoasă degenerează rapid în orgoliu – o supraestimare a propriilor tale abilităţi. În toate crizele recente din mediul corporatist – News International, Nokia, BP, chiar Toyota – au existat dovezi tangibile ale orgoliului în comportamentul şi vorbele directorilor executivi. Mândria precede, cu adevărat, prăbuşirea. Poate că povestea cea mai notorie despre ce înseamnă mândria deplasată pe care am văzut-o în anii recenţi este cea a Enron. Executivilor Enron le plăcea să se vadă drept “tipii cei mai deştepţi din sală” şi au scurtat viziunea companiei din a deveni “cea mai mare companie furnizoare de energie din lume” în “cea mai mare companie din lume”. Şi ştim cu toţii ce s-a întâmplat la Enron.
6. Invidia se manifestă cel mai clar atunci când un manager îşi asumă meritul pentru realizările altora. Dar invidia îşi iţeşte capul şi în moduri mai puţin evidente: atunci când un manager alege să nu promoveze un subordonat considerat o stea în ascensiune, de teamă că după aceea vor în evidenţă propriile sale limitări; sau atunci când păstrează informaţiile importante doar pentru el,în loc să le comunice şi oamenilor din echipa sa.
7. Trândăvia e apatia la locul de muncă. Managerii care cad pradă trândăviei sunt cei care, pur şi simplu, nu îşi fac treaba; nu sunt atenţi la subordonaţii lor, nu comunică eficient şi nu au nici un interes să se ocupe de nevoile echipei pe care o conduc. În schimb, se concentrează pe propriile plăceri şi interese personale din afara locului de muncă. Am văzut cu toţii instantanee ale trândăviei în mediul nostru de lucru: şeful care îşi ia pauze de prânz lungi, dar e “prea ocupat” ca să stea cu noi; colegul care nu “livrează partea lui dintr-o propunere; executivul care promite că revine cu un răspuns la o chestiune pe care aţi discutat-o, dar nu o face niciodată. Costul trândăviei poate fi foarte ridicat atunci când managementul nu reuşeşte să facă ajustările strategice necesare atunci când business-ul e în criză.
Luate împreună, cele şapte păcate se plasează frumos în clasica buclă a strategiei, în care un manager stabileşte direcţia, monitorizează şi trece în revistă performanţele obţinute, apoi face corecţii.
Dacă eşti în poziţia de şef, fă-ţi propria evaluare şi dă-ţi seama pe care din aceste păcate capitale eşti mai predispus să le comiţi. Ţine minte, nimeni nu e perfect, aşa că e foarte probabil să fii vinovat de cel puţin unul dintre aceste păcate. Dacă eşti o persoană curajoasă, roagă-i pe oamenii din echipa ta să îţi dea note. Cea mai grea parte va fi cea în care iei măsuri în urma informaţiilor pe care le primeşti. Numai că avantajul acestei abordări, în comparaţie cu alte exerciţii similare, este că o să poţi pune o etichetă pe ceea ce încerci să eviţi.
Fă-ţi evaluarea (sau evaluează-l pe şeful tău)
Răspunde la următoarele şapte întrebări pentru tine sau pentru şeful tău. Răspunde la fiecare întrebare atribuindu-i un număr de pe o scară la 1 la 5, în care 1 este “deloc”, iar 5 “într-o mare măsură”.
- În ce măsură urmăreşti creşterea de dragul creşterii?
- În ce măsură te ocupi de proiecte pentru care ai o slăbiciune personală, indiferent dacă se potrivesc sau nu cu scopurile organizaţiei?
- În ce măsură devii vizibil furios la serviciu când se fac greşeli relativ mărunte?
- În ce măsură te implici masiv în detaliile tuturor proiectelor de care eşti responsabil?
- În ce măsură cauţi recunoaştere şi aplauze pentru realizările tale?
- În ce măsură încerci să-ţi asumi meritele pentru o treabă bună făcută de alţii?
- În ce măsură organizezi lucrurile în aşa fel încât să fie convenabil doar pentru tine, în loc să ai grijă şi de nevoile şi interesele celorlalţi?
Numără răspunsurile la care ai obţinut 4 sau 5 puncte – asta o să-ţi spună la câte păcate eşti predispus.
Julian Birkinshaw este profesor la London Business School şi autorul cărţii – cea mai recentă scrisă de el – “Reinventing Management: Smarter Choices for Getting Work Done”