Cel mai recent film cu Joaquin Phoenix ajunge pe ecranele din România înainte de a fi lansat în S.U.A. și Marea Britanie
„O bijuterie atât pentru fanii filmului de acțiune cât și pentru cinefilii arty. Suntem cu toții norocoși că este este aici”, scrie despre film Evan Saathoff (Birth.Movies.Death.), în timp ce The Independent spune că „cei care au văzut We Need to Talk About Kevin știu deja că Lynne Ramsay este o maestră a tensiunii”. La Cannes, filmul a fost prezentat în Competiția oficială și a obținut premiile pentru cel mai bun scenariu (Lynne Ramsay) și cel mai bun actor (Joaquin Phoenix).
Coloana sonoră poartă amprenta lui Jonny Greenwood de la Radiohead. Faimosul chitarist nu este la prima colaborare în lumea filmului. Tot el a semnat coloana sonoră pentru „There will be blood” și „Phantom Thread” regizate de Paul Thomas Anderson, pentru cel din urmă fiind nominalizat la Oscar pentru „Cea mai bună coloană sonoră”.
În „N-ai fost niciodată aici” Joaquin Pheonix îl interpretează pe Joe, un tip violent, fost om al legii, care își câștigă existența ca asasin plătit. Cu flashbackuri din copilărie, cu traume care nu s-au estompat încă, personajul surprinde cu o altă valență a personalității sale, una caldă, a bărbatului care locuiește cu mama lui, atinsă de o maladie psihică, și pe care o îngrijește cu calm și atenție. Acțiunea începe rapid, odată ce Joe primește misiunea de a o găsi pe fiica unui oficial local răpită de proxeneți.
Trailer oficial
SINOPSIS: Joaquin Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov), fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan.
Filmul „N-ai fost niciodată aici” este distribuit în România de Voodoo Films.