Cea de-a şaptea ediţie a proiectului Akademics îşi deschide porţile
Proiectul debutează cu etapa de Autocunoaştere, unde participanţii vor avea ocazia să îşi conştientizeze punctele forte prin intermediul Testului de personalitate DISC şi prin intermediul mai multor workshopuri: Workshopul de definire a rolurilor, Workshopul „Cine sunt eu?” şi Workshopului de setare de obiective.
În cea de-a doua etapă, participanţii au ocazia să afle ce se întâmplă în cadrul departamentelor din companii, de la oameni specialişti în domenii variate, precum Florin Dobre – audit şi financiar; Cristian Hossu – antreprenoriat; Răzvan Pascu – turism. De asemenea, participanţii vor avea ocazia să observe cum se desfăşoară activităţile din diferite departamente, prin intermediul unor vizite de tip OpenDay, cu sprijinul Nestle – departamentul Sales & Trade Marketing; HP – departamentul de Marketing; Oracle – departamentele de HR şi Financiar; KPMG – workshop Career Path şi Avon.
Ulterior, după ce studenţii vor participa la etapele proiectului, aceştia vor putea să îşi seteze obiectivele pentru următorii 5 ani pe baza experienţei acumulate pe parcursul proiectului. De asemenea, organizatorii proiectului creează şi o comunitate, prin care vor menţine legătura cu participanţii şi îi vor susţine în dezvoltarea lor personală şi profesională.
Înscrie-te până pe 15 martie pe akademics.aser.ro şi decide-ţi viitorul în cunoştinţă de cauză!