Ce venituri obţin companiile aeriene din taxele mici şi aparent nesemnificative
Wizz Air, care a transportat cei mai mulţi pasageri de pe aeroporturile din România încasează suplimentar 32 de euro/pasager. Calculat la numărul de pasageri transportaţi anul trecut, de 3,9 milioane, Wizz Air face în România 125 milioane de euro din aceste taxe suplimentare.
Nici Ryanair, care a încheiat anul financiar la data de 31 martie 2015, nu o duce mai prost din acest punct de vedere. Gigantul low-cost a realizat venituri suplimentare de 1,39 miliarde de euro. La totalul de 90,6 pasageri transportaţi, reiese că Ryanair câştigă în medie 15,3 euro per pasager. Dacă luăm în calcul faptul că în 16 luni de activitate în România,compania a transportat 500.000 de pasageri de pe aeroportul din Otopeni, Ryanair a încasat 7,65 milioane de dolari euro.
În mare parte, companiile de linie taxează pasagerii pentru meniuri a la carte, pentru mai mult spaţiu pentru picioare, dar şi pentru bagaje. Cei mai mulţi bani vin însă din programele de fidelizare.
Din analiza a 63 de companii aeriene reiese că operatorii câştigă în medie 17,5 dolari, cu 8,5% mai mult decât rezultatele din anii trecuţi.