Ce universități europene aduc cele mai mari salarii
Clasamentul de 30 de poziții se bazează pe salariile și bonusurile pe care spun că le primesc peste 5.600 de utilizatori ai site-ului britanic, deținători ai unor diplome de licență sau master și care au între 5 și 10 ani de experiență. Potrivit Le Monde, salariile mari dezvăluite de aceștia se explică prin faptul că site-ul este popular printre salariații din finanțe, bine plătiți în general.
Absolvenții universității St Gallen, Elveția, au declarat că primesc 188.000 de euro pe an, în medie (salariu și prime). Cei ai universității din Zurich, ai Institutului Federal de Tehnologie și ai Universității de Științe Aplicate au remunerații cuprinse între 150.000 și 165.000 de euro pe an. Pe locul 5 se află London Business School, cu 120.091 de euro, iar pe șase – Școala de Studii Comerciale Superioare din Paris (HEC), cu 114.000 euro anual.
În top 10 se mai află MINES ParisTech, Ecole Polytechnique, ESLSCA Business School și London School of Economics, iar în top 30, pe lângă numeroase universități din Franța și Marea Britanie, sunt și unele din Olanda, Belgia, Spania, Italia și Suedia. Toți absolvenții universităților din top 10 au, în medie, salarii de peste 100.000 de euro pe an.
Le Monde precizează că predominanța instituțiilor superioare elvețiene trebuie pusă în context: cei mai mulți dintre absolvenți rămân în Elveția pentru a munci, iar această țară are un cost al vieții și salarii mai ridicate decât alte țări europene. În plus, studiul precizează că 90% dintre francezii care au fost chestionați dețin un master, față de doar 50% dintre absolvenții de Oxford și Cambridge, sistemul britanic favorizând intrarea pe piața muncii după licență. Așa s-ar explica poziționarea mai slabă a universităților britanice.