Ce se va întâmpla cu licoarea de la birou și nu numai? Cafeaua este pe cale de dispariție
Un sondaj arăta nu demult că multapreciata cafea nu este un moft şi că îi ajută pe angajaţi să fie mai atenţi şi mai productivi la muncă. Iată însă că avem o problemă, care chiar dacă nu este imediată, reprezintă totuși o problemă în ceea ce privește viitorul licorii care ne “reprezintă” uneori viața la birou și nu numai.
Respectiv, schimbările climatice afectează rezerva de cafea a lumii, iar planta care stă la baza licorii magice s-ar putea să dispară până în anul 2080, potrivit unui studiu realizat de o organizație non-profit din Australia.
Efectele schimbărilor climaterice din industria cafelei reprezintă o amenințare serioasă, pe care multe companii de cafea o cunosc. Încălzirea globală va diminua la jumătate producția plantațiilor de cafea până în 2050.
Plantele de cafea arabică și canephora sunt sensibile. Conform studiilor, chiar și o schimbare cu o jumătate de grad a temperaturii, la momentul nepotrivit, poate afecta în mod semnificativ producția, gustul și aroma cafelei.
Primul pas
Temperaturile mai ridicate modifică creșterea plantelor de cafea și deteriorează boabele de cafea. De asemenea, pe măsură ce temperaturile cresc, fermierii vor trebui să își mute plantațiile la altitudini mai mari.
Cafeaua pe cale de dispariție datorată schimbărilor climatice reprezintă doar una dintre numeroasele efecte catastrofale care pot apărea din cauza încălzirii globale. Primul pas pentru prevenirea acesteia este conștientizarea.
Potrivit independent.md, prin conștientizarea evenimentelor care au loc într-un ritm rapid, putem să începem să acționăm întru oprirea acestui proces. După ce conștientizam aceste probleme, trebuie să contribuim cum putem pentru a preveni schimbările climatice, cum ar fi prin plantarea copacilor cu scopul de a contrabalansa concentrația mare de dioxid de carbon din atmosferă, reciclarea și evitarea produselor care emit clorofluorocarburi, conservarea apei.