Ce ar pierde Franţa în cazul ruperii relaţiilor economice cu Rusia
Deocamdată, sancţiunile sunt destul de uşoare. Vinovată, în ochii comunităţii internaţionale, de anexarea autoritară a Crimeei şi violând, astfel, integritatea teritorială a Ucrainei, Rusia a primit, într-o primă fază, o pedeapsă uşoară din partea Uniunii Europene, care vizează numai apropiaţi ai preşedintelui Putin.
Altfel spus, sancţiunile nu afectează substanţial latura economică a relaţiilor Rusiei cu ţările occidentale. Dar, „UE trebuie să elaboreze sancţiuni economice împotriva Moscovei, în cazul unei escaladări suplimentare a situaţiei”, a declarat preşedintele Franţei, Francois Hollande. Adică noile măsuri „punitive” vor fi adoptate dacă Rusia intervine militar în Ucraina. Pentru moment, Kremlinul a respins în repetate rânduri un astfel de scenariu. Dar…
Mai multe aflaţi accesând IncomeMagazine.ro.