Câţi bani primesc proprietarii de Volkswagen din SUA
Grupul Volkswagen va plăti 10,2 miliarde de dolari, în Statele Unite, în condițiile în care a recunoscut, în 2015, că a manipulat emisiile la motoarele diesel pentru a permite trecerea testelor de poluare. Compania va oferi compansaţii de câte 7.000 de dolari proprietarilor vehiculelor care au probleme cu emisiile.
La finalul lui 2015, Volkswagen a anunţat că aproape 11 milioane de autovehicule proprii, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.
Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante, arată Mediafax.
Potrivit Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului, dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor.