Câte spații comerciale au fost închise de PMB pe motiv de risc seismic
În 255 de imobile din cele 357 verificate, în acest moment nu se mai desfașoară activități comerciale (fie au existat spații comerciale care erau închise la momentul controlului, fie au existat spații cu altă destinaâie). Până la 25 februarie 2016 au fost închise de către inspectorii PMB 114 spații cu altă destinație decât cea de locuință.
Proprietarii spațiilor comerciale care funcționează în imobile încadrate în clasa I de risc seismic care nu s-au conformat prevederilor legii au fost notificați cu privire la obligativitatea încetării activității. În caz contrar vor fi amendați cu sume cuprinse între 50.000 și 70.000 lei.
Reprezentanții Primăriei Capitalei au informat că în Centrul Istoric institutia are în program contractarea execuției lucrărilor de consolidare a 3 clădiri iar pentru alte 2 clădiri, proiectele de consolidare sunt în curs de elaborare. De asemenea pentru încă o clădire urmează contractarea proiectării lucrărilor de consolidare.
Pentru alte 10 clădiri din Centrul Istoric, care necesită consolidare și care se află in proprietatea statului, s-au elaborat studii și expertize. În acest caz Consiliul PMB va decide dacă finanțarea se va face din bugetul local sau în parteneriat public privat.