Câștiguri fabuloase pentru cei care au pariat pe declinul acțiunilor Facebook
Totuși, evoluția acțiunilor Facebook a fost una mult sub așteptări, până în prezent titlurile companiei pierzând 45% din cotația avută în momentul lansării ofertei publice iniţiale, iar mulți acționari sunt foarte nemulțumiți.
Există însă și persoane care au reușit să obțină profituri fabuloase de pe urma declinului acțiunilor Facebook.
Un investitor trebuia să plătească 0,06 euro în săptămâna de după listarea Facebook pentru a cumpăra un instrument financiar (put warrant) care estima că preţul unei acţiuni, de 38 de dolari la intrarea pe bursă în mai, va ajunge la 22 de dolari până în martie 2013. În prezent, cu acţiunile Facebook la 21,92 dolari, instrumentele financiare respective au o valoare de 0,36 euro, potrivit calculelor Bloomberg.
Put warrant oferă deţinătorului dreptul de a vinde companiei emitente un anumit volum de acţiuni la un preţ prestabilit, vânzarea având loc la o anumită dată sau într-o anumită perioadă.
Facebook, care a atras 16 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică iniţială din sectorul IT, nu a închis nicio şedinţă bursieră peste preţul de listare şi a pierdut 21% de la raportarea de rezultate financiare la 26 iulie.
"Dacă ai cumpărat un put warrant pentru nivelul de 22 de dolari când Facebook se tranzacţiona la 38 de dolari, atunci ai făcut o grămadă de bani", a declarat şeful distribuţiei pentru Germania şi Austria la Vontobel Holding, companie care a emis warrant-urile de 22 de dolari.
Valoarea acestor instrumente financiare creşte cu cât cotaţia se apropie de preţul vizat. Investitorii pot vinde pentru profit sau pot aştepta ca acţiunea să coboare sub acest preţ pentru a primi compensaţii în funcţie de amploarea declinului.
BNP Paribas, Commerzbank şi UBS se numără printre băncile care au listat pe bursele europene, începând din mai, 2.082 de warrant-uri şi certificate legate de acţiunile Facebook. Băncile au oferit atât contracte pentru creşterea preţului, până la maxim 150 de dolari, precum şi pentru declinul cotaţiei, până la un minim de 12 dolari.