Cărți noi, lansate la Gaudeamus
Până duminică, 20 noiembrie, are loc în Pavilionul Central Romexpo ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură. Invitatul de onoare al ediţiei este China, dar ca de obicei sunt lansate cu această ocazie numeroase cărți semnate de autori români și străini.
Editura Humanitas a pregătit pentru această ediție a târgului mai multe titluri noi. Printre ele "Neîmpăcat", de Michel Houellebecq, „Povestiri fantastice”, de Ana Blandiana, „Imago”, de Ludmila Ulițkaia, "Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”, de Lucian Boia și „Patria mea era un sâmbure de măr”, de Herta Müller.
Și editura Polirom a pregătit cărți noi ale unor autori români sau străini: Bogdan Suceavă (Republica), Marius Oprea (Turma păstorului mut), Radu Pavel Gheo (Disco Titanic), dar și „Dragoste la 17,50$”, de Charles Bukowski, „Jurnalul unui bătrân nebun”, de Junikiro Tanizaki, „Meseria de romancier”, de Haruki Murakami, și „Coajă de nucă”, de Ian McEwan.