Cand Leul scrie istoria

Dar nu vi se pare ca acelasi lucru se petrece in organizatiile de astazi? Nu este vorba despre o "batalie" a spiritelor puternice? Exista lideri si exista followers. Exista un om, in fata, care deschide, cu maceta in maini, drumuri neumblate. Care se intreaba si intreaba: "de ce". Provoaca status quo in mod permanent si cateodata enervant pentru ceilalti. Leul este individualist. Ii plac zidurile, ca sa aiba ce sa doboare. Cand nu are ziduri de doborat, le cauta. Cu cat sunt zidurile mai groase, cu atat mai bine. Pentru el, afacerea este a lui, nu a organizatiei pe care o reprezinta. Isi pierde noptile gandind strategii indraznete. Este workaholic. Pentru el nu exista relatii de subordonare, nu exista limite ale responsabilitatii. Ca subordonat, isi tine seful pe varfurile picioarelor. Ca sef, isi provoaca oamenii sa faca mai mult. Leul coleg nu are rabdare, vrea acum si va obtine acum. Cum se potriveste asta cu spiritul de echipa, cu empatia, intelegerea si toleranta, cu armonia si consolidarea relatiilor din cadrul echipei? Spuneti-mi voi. Dupa ani si ani de cursuri tinute, discutii cu manageri romani si straini, oameni cu care am lucrat si lucrez, pe care ii invat si de la care invat, iata adevarul meu: romanul este reactiv! Cand nu ii convine ceva, nu rage precum leul cel puternic, nu bate cu pumnul in masa, nu provoaca. Se duce intr-un colt uitat de lume sa isi linga ranile si sa capete putere pentru urmatoarea zi. Pentru ca miza este mare. Isi poate pierde postul, se va tipa la el, va fi pus in situatii jenante. Va primi biroul cel mai prost, computerul cu probleme si nu va avea niciodata locul sau de parcare in fata blocului, va cauta in fiecare zi, pe alei obscure, un locsor in care sa-si inghesuie masina pe care i-au facut-o praf altii. Noi, romanii, nu avem abilitatea de a spune "nu". Daca o facem, ne simtim prost, ni se pare ca avem o datorie morala eterna sa spunem "da" la orice ni se cere. Cand fiica mea era la gradinita, a participat la obisnuita serbare de sfarsit de an. Toti copiii erau asezati in siruri, pregatiti sa confirme asteptarile celor din public, educatoare si parinti. La un moment dat, fiica mea, plictisita, s-a hotarat sa improvizeze si a inceput sa chiuie cu putere. Reactia a fost o desfasurare de forte, menita sa opreasca acest impuls creativ. Toata lumea era indignata: "cum isi permite copilul asta sa… care sunt parintii ei, oare ce o invata acasa…"Acasa, o invatam sa nu fie un robotel cuminte. Sa fie o leoaica. Sa lupte pentru ceea ce vrea sa obtina, chiar daca este greu.

Datorez leilor cursurile bune pe care le-am tinut. Cei care m-au provocat la fiecare pas si si-au exprimat dezacordul atunci cand au gasit de cuviinta. Au intrebat, cateodata, agresiv: "de ce". I-au lezat pe cei din jur, au cerut atunci cand au avut nevoie de ceva, si-au impus punctul de vedere si m-au pus in situatia de a da mai mult decat intentionam sa dau!

In organizatie, leul calca pe bataturile multora. Enerveaza pe multi, dar si inspira pe multi. Aduce profit, adauga valoare, corecteaza ce este stramb si mentine ce este drept. Este un luptator singuratic, cateodata un Don Quijote.

Leul nu s-a nascut, neaparat, leu. A luat o decizie, la un moment dat. A spus: de acum asa voi face. La urma urmei totul sta in deciziile constiente pe care le iei. Cat de important este leul pentru companie? Foarte. Dar daca iti doresti lei, trebuie sa poti sa te aperi de muscatura lor. Trebuie sa ii tii "in priza". Sa le dai obiective ambitioase, sa ii provoci si mai ales, sa ii hranesti bine si la timp. Ei sunt performerii, acei 20% care iti aduc 80% din realizari. Ei merg intotdeauna in sus, niciodata lateral. Nu poti fi un manager "iepure" si sa te astepti la respect din partea leilor! In ierarhia nevoilor lui Maslow, leii vor recunoastere, mai mult decat apartenenta. In teoria nevoilor motivationale a lui David McLelland, ei sunt motivati de nevoia de a realiza, the need to achieve.

Cu respect pentru lei,

Vlad