Calitatea eseurilor scrise le-a adus o vacanță de două săptămâni în Marea Britanie
Concursul cu participare gratuită, este organizat anual de Asociația Shakespeare School pentru Educație și se adresează elevilor între 11 și 19 ani de la școlile și liceele din toată țara.
Toți cei 24 de participanți au fost premiați ieri în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Câștigătorii premiilor I – Maria Buciu, elevă a Colegiului Național George Coșbuc, București, la categoria 11 – 14 ani, și Nicoleta Diana Baicu, de la Colegiul Național Mihai Viteazul, București, la categoria 15 – 19 ani, vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii și universități de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1.600 de lire fiecare.
Printre premiile oferite locurilor 2, 3 și mențiunilor s-au mai numărat cursuri de vară de limba engleză oferite de Shakespeare School, taxe pentru examene Cambridge oferite de British Council, dar și e-readere, căști audio sau cărți în limba engleză. În cadrul festivității a mai fost decernat Trofeul Excelenței, acordat Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru cel mai mare număr de elevi înscriși în concurs, dar și distincția Certificate of Excellence acordată Elenei Sticlea, profesor de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Capitală, desemnată îndrumătorul cu cei mai mulți elevi înscriși la ediția de anul acesta a Shakespeare School Essay Competition.