„Călătorie de iarnă” – recital de lieduri la Ateneu
VLADIMIR DEVESELU a studiat canto şi muzicologia la Academia de Muzică din Bucureşti. A început cariera solistică în 1970, în cadrul manifestărilor camerale ale Filarmonicii „George Enescu“. A avut o contribuţie importantă la promovarea creaţiei româneşti contemporane de operă, mulţi compozitori au scris lucrări cu roluri ce i-au fost dedicate: A participat la patru ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu“, făcând parte din distribuţia operei Oedipe la cele din 1998 şi 2001, sub bagheta dirijorilor Lawrence Foster şi, respectiv, Cristian Mandeal. A efectuat turnee de concerte în Bulgaria, Slovacia, Austria, Germania, Italia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, SUA (Carnegie Hall, New York – 1993), Elveţia. În anii 1999-2000 a fost director general în Ministerul Culturii, revenind în 2001 la Filarmonică, unde activează şi în prezent. În 2001 a fost membru în juriul secţiei Cânt la Jocurile Francofoniei de la Ottawa. Este Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei (2000).
După absolvirea, în 1984, a Universităţii de Muzică din Bucureşti, VERONA MAIER a devenit cadru didactic la catedra de muzică de cameră. Alături de Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici şi Robert Dumitrescu face parte din formaţia de cameră Studioul de Muzică Veche. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune. Este prezentă pe şapte CD-uri realizate în ţară şi în străinătate. A fost solicitată de mai mulţi regizori, pentru a asigura consultanţa de specialitate la muzica mai multor filme pentru marele sau micul ecran: Moara lui Călifar (Şerban Marinescu, 1986), O vară de neuitat (Lucian Pintilie, 1994), Craii de Curtea Veche (Mircea Veroiu, 1996), Scrisorile prietenului (Mircea Veroiu, 1997). În 2004 a fost distinsă de către Preşedinţia României, cu medalia „Meritul cultural” – clasa I
Despre "Călătorie de iarnă /Winterreise", tenorul Vladimir Deveselu spune că "este cel mai frumos ciclu de lieduri al compozitorului. Scris cu un an înaintea morţii, Schubert ne lasă o sinteză a romantismului german, întruchipat în muzică şi vers, pe textele lui Wilhelm Muller. Interpretul nu are de ales: trebuie să fie romantic, ignorând vremurile de azi, bântuite de aşa-zise «pragmatisme»… Şi pentru că fiecare dintre noi ar trebui să aibă un model de urmat, modelul meu este Dietrich Fischer-Dieskau".