Bogdan Popa, omul care „plantează” oxigen
„Odată cu o putere mare, vine și o responsabilitate pe măsură”. Cam așa și în cazul tânărului, care s-a văzut îmbrățișând acest domeniu într-un moment de cumpănă al vieții sale profesionale, acum vreo 3 ani.
„La început eram 3 persoane în companie. O vreme am lucrat în Ungaria, pentru compania mamă și, cu toate că provocările și decepțiile erau la ordinea zilei, nu am încetat să perseverez și să mă comport de parcă este compania mea, business-ul meu”, își amintește Popa. Acest comportament și premiile internaționale pe care le-a câștigat i-au adus, destul de rapid, funcția de Country Manager, ca o recunoaștere a potențialului și ambiției sale de a face din lumea asta o lume mai bună. Dar și o mare responsabilitate: aceea de a implementa în România și de a aduce pe profit o companie al cărei domeniu de activitate este ceva cu adevărat „tabu”: certificatele de carbon.
Certificatele de carbon și piața voluntară
CarbonSolutions este o companie tânără, înregistrată în U.K., acolo unde a luat naștere legislația pe certificate de carbon. Acest concept, pentru piața voluntară, a fost dezvoltat de o companie care a dat și numele acreditării acestei compensări a amprentei de carbon. The Carbon Neutral Company a inventat acest concept de a îți compensa, atât ca persoană fizică cât și ca persoană juridică, amprenta de carbon.
„Piața și bazele în care toată această activitate se desfășoară, se împart în 2: cea obligatorie, reglementată, și cea voluntară, în care activăm noi”, explică Popa.
„Orice în lumea asta, ca să fie produs sau pur și simplu ca să existe – poluează. Chiar și un stil de viață, când nu oprim robinetul cu apă sau nu stingem lumina dacă nu avem nevoie de ea. Toate aceste procese au o amprentă de carbon, care înseamnă totalitatea gazelor cu efect de sera emise în atmosferă. GES, cum le-am putea abrevia pe românește, sunt un total de 6 substanțe. Ulterior, ele au fost convertite într-un generic CO2, deoarece acesta este mai răspândit și mai cunoscut. Pe piața voluntară, în care activăm noi, orice proiect care reduce poluarea sau nu generează poluare, cum ar fi producerea de energie electrică verde, poate da naștere la certificate de carbon. Acestea se emit în baza unei metodologii internaționale, iar pentru transparență li se atribuie câte o serie unică de înregistrare, pentru fiecare tonă de carbon neemisă în atmosferă. Seria spune din ce proiect provine și date despre acesta. Dacă, ipotetic vorbind, ai produs o tonă de CO2, tu, compania X, cumperi un certificat ce îți compensează, prin activitatea proiectului ales, amprenta de carbon. Companiile însă nu sprijină doar intermediarul, Carbon Solutions sau proiectul ales, ci și economia localității în care se desfășoară acesta, comunitatea, creează forță de muncă”, povestește managerul.
Ecologia… salvează România? Sau invers?
"Pe hârtii, în neantul birocratic, în România se reciclează cam 60%. În realitate, cam 10%. Restul se importă. Firmele de reciclare importă gunoi pentru a supraviețui, în vreme ce „mai marii Statului” se laudă că România este una dintre cele mai „prietenoase cu mediul” țări europene. Că nivelul de poluare a scăzut constant de la revoluție încoace. De mințit, nu mint, dar acest lucru nu s-a întâmplat decât dintr-un singur motiv: industria s-a dus pe apa sâmbetei", crede Bogdan Popa.
„Există și părți bune, să nu fim cârcotași. Au început să apară, în mediul rural, afișe informative despre cum trebuie făcută agricultura sustenabilă. Dacă este făcută astfel, fermierii au mai mult de câștigat la final, la recoltare”, afirmă Bogdan Popa, după ce a dezvoltat proiectul de agricultură sustenabilă, „The Clear Plate”, în Ungaria. Acum încearcă să îl implementeze și la noi.
Certe în România sunt doar două lucruri: în momentul de față plătim mai mult pentru energia verde decât pentru cea clasică, din cauza schemelor de finanțare prost gândite și, legislația, anevoioasă, nu oferă beneficii pentru companiile care susțin proiecte ce reduc poluarea.
Un alt exemplu ar putea fi noul Cod Silvic. În cadrul acestuia există inserată opțiunea de recompensare financiară, prin tranzacționarea certificatelor de carbon, pentru a motiva proprietarii de păduri să nu le mai taie. Nu există însă metodologie de lucru, nimeni nu știe ce este de făcut.
„Când am văzut cum este legislația la noi, am hotărât să inființez Asociația Zero Co2, care înlesnește, prin activități independente, comunicarea responsabilității față de mediu, către public. Nicio companie nu va face ceva dacă nu este presată de guvern sau de public, prin presiune socială. Iar dacă încerc să o fac să înțeleagă importanța dezvoltării proiectelor verzi prin scheme de finanțare cu certificate de carbon voi fi văzut ca un om rău care încearcă să facă profit din salvarea planetei. Există această mentalitate conform căreia nu este moral să faci profit din salvarea planetei. Dar nimeni nu se gândește în ansamblu, ce înseamnă dezvoltarea unui proiect verde: forța de muncă creată, comunitățile locale implicate, la taxele din salariile plătite, etc.”.
Oxy Program sau motivația de a deveni „carbon neutru”
În România nu prea se vând certificări ale carbo-neutralității. O companie nu va cumpăra din filantropie, fără beneficii financiare, pe care Statul, din păcate, nu le oferă, astfel de certificări.
„Ne-am gândit să facem astfel încât dacă tu cumperi certificate de carbon să primești un număr de copaci. Iar domino-ul abia acum se desfășoară: aceștia generează oxigen. Mult oxigen, căci sunt din specia Oxytree (Paulownia Clon in Vitro 112), modificați în laborator să elibereze mult O2 în Atmosferă, și ajung la maturitate în 6-7 ani, moment în care pot fi tăiați pentru lemn. Pentru că au un ciclu de viață rapid, lemnul produs de ei poate fi comercializat la un preț competitiv, determinând astfel reducerea tăierilor de păduri. La final, o parte din banii investiți în certificatele de carbon se întorc, cu ajutorul acestui copac, la companiile care au ales să își reducă amprenta de Co2. Avem deja 42 de hectare de Oxytree în Mehedinți, din care un sfert deja și-au găsit proprietari”, explică Bogdan Popa.
De unde vine motivația
Într-o piață în care mentalitatea este atât de greu de înfrânt, provocările și plăcerea de a găsi mereu soluții la probleme, îl determină pe Bogdan Popa să continue acest drum, anevoios, al „oxigenării” României.
„Planeta a supraviețuit și va supraviețui oricum. Omul nu o să dispară, căci este specia cea mai adaptivă, dar restul speciilor nu se vor putea adapta cu aceeași viteză. Natura ne-a arătat că nimic nu se poate ține sub control și, prin urmare, este de datoria noastră să facem ceva pentru ca generațiile viitoare să beneficieze de lumea pe care o avem noi, acum, în jurul nostru. Și este foarte simplu să facem asta…”, a încheiat managerul.