Bill Gates, în fruntea unei coaliții pentru energii nepoluante
Cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la aproape 80 de miliarde de dolari, a ales evenimentul de la Paris pentru a anunța lansarea «The CleanTech Initiative», un fond de investiții consacrat dezvoltării de tehnologii pentru folosirea energiilor nepoluante. Inițiativa are deja sprijinul guvernelor american, chinez și indian, potrivit New York Times.
Potrivit CNN, din grupul care va finanța inițiativa fac parte zeci de entități publice și private- miliardari, guverne, manageri de fonduri de investiții și de companii din tehnologie. Printre ei- CEO-ul Alibaba, Jack Ma, Mark Zuckerberg de la Facebook, Meg Whitman de la HP și Richard Branson de la Virgin Group. Peste 10 guverne s-ar fi angajat să își dubleze cheltuielile pentru dezvoltarea de tehnologii în domeniul energiilor nepoluantă, în următorii cinci ani, potrivit CNN.
„Tehnologiile pe care le avem azi, precum cele care folosesc energia eoliană sau solară, au dus la progrese importante și pot fi una din căile spre un viitor în care energia să nu mai producă deloc emisii de carbon. Dar având în vedere dimensiunea provocării, trebuie să explorăm alte diferite căi și trebuie să găsim alte abordări”, a declarat Gates. „Companiile private vor dezvolta până la urmă aceste inovații în energie, dar munca lor se bazează pe cercetarea pe care doar guvernele o pot finanța”.
Potrivit informațiilor oficiale, Statele Unite cheltuiesc circa 5 miliarde de dolari în domeniul cercetării și dezvoltării legate de energie, comparativ cu 31 de miliarde pentru cercetări referitoare la sănătate și aproape 70 de miliarde pentru cercetări referitoare la apărare. Fondul va avea cinci direcții prioritare: generare și stocare de electricitare, transport, utilizări în industrie, agricultură și proiecte care fac sistemele energetice mai eficiente.