Au început înscrierile la Școala ADC*RO, ediția 2014
Printre tutorii care și-au anunțat deja participarea la ediția din 2014 a școlii se numără: Adrian Preda (Creative Director, Friends Advertising), Cătălin Dobre (Group Creative Director, McCann Erickson România), Dinu Pănescu (Group Creative Director, McCann Erickson România), Dorian Pascuci (Creative Director, ADDV Euro RSCG), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director, Publicis Groupe), Șerban Alexandrescu (Managing Partner Headvertising), Ștefan Vasilachi (Creative Director,Geometry Global) și Valentin Suciu (Creative Director, Jazz).
Cursurile vor începe în luna ianuarie 2014 și vor dura patru luni. În timpul şcolii, studenţii vor participa la seminarii săptămânale şi îşi vor putea testa aptitudinile creative în cadrul întâlnirilor din agenţiile de publicitate participante. La finalul școlii, prin rezolvarea briefurilor primite pe parcurs, studenții își vor alcătui un portofoliu de lucrări, care va fi evaluat de tutorii școlii, pentru stabilirea unui clasament final, iar cei mai talentaţi studenţi vor beneficia de internshipuri în agenții.
Participarea la concursul de admitere este gratuită, iar pentru a urma cursurile Şcolii ADC*RO, studenţii admişi vor avea de achitat o taxă de 500 de euro.