Atenție la firmele care vă promit locuri de muncă în străinătate!
„Conform legii, agentul de ocupare a forţei de muncă trebuie să fie o societate românească ce are ca activitate principală selecţia si plasarea forţei de muncă în străinătate, să dispună de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, să aibă încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă, să organizeze o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor, să încheie cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate, după caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă şi să fie înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi are sediul” se arată în avertismentul postat pe site de Inspecția Muncii.
La semnarea unui contract individual de muncă, persoanele interesate trebuie să verifice dacă acesta cuprinde cel puţin următoarele elemente: ţara de reşedinţă, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresă, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi de repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de salarizare, condiţiile de transport, de locuit, condiţiile de protecţie socială.
Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a încheia cu cetăţenii români contracte de mediere. Aceste contracte trebuie să conţină, printre altele,elementele principale privind tariful de mediere, durata contractului şi modul de soluţionare a eventualelor litigii. De asemenea, agenţii au obligaţia de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română.
De asemenea, avertizăm asupra faptului că persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate.
Societăţile comerciale care promit locuri de muncă în străinătate trebuie să respecte prevederile legii 156/2000.