Asigurarea educației tinerilor, explicată pe înțelesul acestora la Creativity & Innovation Challenge
Soluţiile propuse de elevii participanţi din 16 licee, ajutaţi de şapte consultanţi voluntari de la BCR Asigurări de Viaţă, au oferit câteva concluzii pertinente: tinerii consideră că educaţia familiilor tinere este foarte importantă şi de aceea s-au gândit să organizeze sesiuni de informare pentru viitoarele şi tinerele mămici, privind nevoia asigurării educaţiei copiilor.
Consultanţii voluntarii au împărtăşit din experienţa profesională, implicându-se în formularea soluţiilor finale propuse de echipele din competiţie. Participanţii au apelat cu încredere la ajutorul lor pentru informaţiile şi sfaturile de care au avut nevoie în probleme de finanţare, comunicare, marketing.
Criteriile de jurizare ale soluţiilor au vizat modul în care tinerii s-au raportat la: identificarea nevoii şi a grupului-ţintă, originalitatea, fezabilitatea, planul de comunicare şi strategia de promovare a soluţiei oferite şi modul de prezentare în faţa juriului.
„În primul rând, am petrecut o zi minunată alături de elevi şi suntem foarte încântaţi de ceea ce a generat acest eveniment în rândul lor: creativitate, implicare, spirit de echipă. Evenimentul Creativity & Innovation Challenge face parte din programul de voluntariat Social Active Day, iniţiat de acţionarul majoritar al companiei noastre – Vienna Insurance Group – şi a reprezentat un bun prilej pentru a interacţiona cu generaţia de mâine, o oportunitate de a stimula spiritul antreprenorial al tinerilor. Componenta antreprenorială a acestei acţiuni implementate împreună cu Junior Achievement România vizează, de fapt, dezvoltarea în rândul tinerilor a unui comportament activ, creativ şi novator, vizionar, capabil să genereze idei, să comunice, să dezvolte şi să susţină proiecte cu aplicabilitate practică în mediul de business. Pe scurt, ziua de astăzi a fost un succes!”, afirmă Florina Vizinteanu, Preşedinte Directorat BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group.
Programul Creativity & Innovation Challenge se defăşoară la nivel european în 13 ţări, ca parte dintr-o iniţiativă pentru dezvoltarea creativităţii şi a spiritului antreprenorial al tinerilor. Elevii au parte de o experienţă intensă de învăţare, folosindu-şi creativitatea pentru a găsi soluţii la probleme reale de business.